Minerii susţin că nu vor înceta protestul în subteran însă deocamdată nu se află în greva foamei.
Judecătorii din Oradea şi alte oraşe invocă Legea 303 pentru a nu li se reduce salariile ca la restul bugetarilor.
Legea i-a împiedicat pe magistraţi să se ralieze grevei de ieri. Însă greva grefierilor a amânat două treimi din procesele aflate pe rolul Judecătoriei Oradea.
Protestatarii Ambulanţei au spus Tatăl nostru, au cântat imnul naţional şi au vorbit de presiuni şi intimidări.
Proba de competenţe din cadrul bacalaureatului va fi susţinută luni, 31 mai, conform calendarului.
powered by Surfing Waves
România
Mai multe modele de anvelope, vândute și în România, se regăsesc ca neconforme, pe lista de alerte europene pentru consumatori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După parcurgerea procedurii de instalare în funcție a primarului și consilierilor locali de la Aleșd, urmează să aibă loc și alegerea viceprimarului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația Rotary Club Insignis Oradea lansează concursul „Oradea mea – Obiecte de artă din materiale reciclate”, destinat elevilor din clasele V-VIII. Înscrierile sunt deschise până pe 14 noiembrie, ora 17:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 25 octombrie 2024, începând cu ora 12:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI, a transmis Instituția Prefectului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
El a doborât recordul pe 23 octombrie, dedicând această performanţă mamei sale, care a decedat în urmă cu un an.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari orădeni au fost mobilizați la fața locului în dimineața zilei de joi, 24 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șase percheziții au avut loc, joi dimineața, în Bihor, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 4 milioane de lei, în care sunt vizate 16 firme din Gepiu și reprezentanta acestora, o femeie de 46 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni au oferit informații suplimentare despre perchezițiile care au avut loc, miercuri, în cadrul operațiunii „Jupiter”, în cazul unui bărbat de 43 de ani, din Oradea, acuzat că a vândut, timp de 8 ani, produse electronice de 2,5 milioane de lei pe platforma Olx, fără a declara veniturile obținute.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele CJ Bihor, care candidează și la Parlament, a susținut sâmbătă seară, la Jurnalul de Seară de la Digi24 că primul pas este obținerea încrederii alegătorilor pentru a ajunge senator.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prețul unui bilet spre orașul italian începe de la 39 de euro pe sens de zbor.
1