Consiliul Local Timişoara a adoptat, luna trecută, o hotărâre prin care se schimba modul de acordare a gratuităţilor pe mijloacele de transport în comun din Timişoara, precum şi beneficiarii acestora. Vedeţi în continuare ce schimbări va aduce această decizie, începând din 2013.
Un numar de 200 de persoane din satele Timişului şi din Arad au şansa de a se forma, gratuit, în domenii precum cele de mecanică auto, contabilitate, securitate şi sănătate în muncă, resurse umane, protecţia mediului, TIC şi comunicare în limba engleză. Primele cursuri au început deja.
Proiectul de lege care elimină locurile cu taxă la facultăţile de stat a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor. Iniţiativa senatorului PDL Petru Filip şi a deputatului Cătălin Croitoru (PDL) pare să fie un prim pas spre eliminarea locurilor cu taxă la universităţile de stat din România.
Copiii din Oradea au ocazia să studieze gratuit instrumentele muzicale.
powered by Surfing Waves
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
România
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
9
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.