Gavrilă Ghilea spune că nu înţelege „jocul de-a şoarecele şi pisica” iniţiat de succesorul său, prefectul Claudiu Pop.
Senatorul PDL Gavrilă Ghilea a ieşit joi cu un document transmis de preşedintele ANRM premierului Victor Ponta, în care descoperim că, de fapt, companiile exploatatoare urmăresc extragerea de gaze de şist şi în Bihor, inclusiv pe perimetrul Felix!
Senatorul Ghilea se ia de autoritățile locale bihorene pe care le acuză că se joacă cu vorbele.
Fostul prefect a trecut de la statutul de preşedinte interimar la cel de preşedinte ales al portocaliilor bihoreni.
Coaliţia Rogerius le-a transmis câteva probleme din cartier celor patru parlamentari care i-au onorat invitaţia.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După preluarea conducerii la nivel național a PNL de către Ilie Bolojan, liberalii orădeni au organizat o conferință de presă pentru a transmite mesajele prin care speră să convingă alegătorii să voteze candidații partidului pentru Parlament.
1
BIHON Sport local
La Arena Antonio Alexe se vor desfășura două competiții organizate de Federația Română de Taekwondo WT, Campionatul Balcanic şi Balkan Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții municipalității orădene au anunțat că vor fi împodobite festiv mai multe bulevarde în cursul zilei de marți, 19 noiembrie.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deși pe ordinea de zi a ședinței consiliului local Oradea, din 28 noiembrie, au fost 68 de proiecte de hotărâri, după oră și jumătate s-a anunțat închiderea ei, fiind parcursă toate proiectele.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut pe parcursul zilei de joi, 28 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Instituția Prefectului Bihor, duminică, 1 decembrie, începând cu ora 12:15, pe platoul din fața Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Oradea, în fața statuii lui Mihai Viteazul, se vor desfășura o serie de manifestări dedicate Zilei Naționale a României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Universitatea din Oradea anunță lansarea unui nou proiect cu finanțare nerambursabilă, care are ca obiectiv modernizarea completă a Bazei didactice „Gaudeamus” din stațiunea Stâna de Vale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare a solicitărilor primite din partea asociațiilor de studenți, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a cerut Senatului Universității ca, în data de 2 decembrie 2024, activitățile didactice să se desfășoare în format online.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A mai rămas doar o zi până la marea deschidere a Târgului de Crăciun Oradea.
1