
Doi copilaşi, un băiat şi o fetiţă de 3 respectiv 5 anişori, au fost lăsaţi să moară de frig duminică. Minorii au fost găsiţi duminică, lângă fosta fabrică Sinteza, de pe Şoseaua Borşului. Micuţii au fost duşi urgent la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea pentru îngrijiri speciale fiindcă suferiseră hipotermie şi degerături, a informat managerul unităţii, dr. Ovidiu Pop.