În martie 2011, presa bihoreană a suprins un alt conflict imobiliar a cărui protagonişti sunt, pe de o parte, ex-orădeanul Kun Ioan iar pe de altă parte dr. Matiuţa Mircea, Hunyadi Nelu şi Florian Jurcuţ pe de altă parte.
Poliţiştii anti-fraudă au finalizat cercetările faţă de salontanii P.I. (48 ani) şi F.S.Z. (35 ani), bănuiţi că au deţinut în afara antrepozitului fiscal sau au comercializart produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 300 litri produse intermediare de alcool.
Poliţiştii bihoreni antifraudă au finalizat cercetările faţă de braşoveanul D.C. (44 ani), acuzat că, în ianuarie 2010, ca administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în localitatea băcăuană Cucova, , a emis un bilet la ordin în valoare de 7.692 lei, în baza unui contract de vânzare - cumpărare de piese auto încheiat cu o firmă orădeană.
Poliţiştii anti-fraudă au început urmărirea penală faţă de Asztalos Jozsef (29 ani), din Ungaria, bănuit de evaziune fiscală.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de orădeanul Adrian C. (30 ani), sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Teofil Filimon a fost ales oficial viceprimar al Oradiei. Numele celui de-al doilea viceprimar va fi anunțat în decembrie
În cadrul ședinței extraordinare, desfășurată în 31 octombrie, consilierul PNL Ligia Burtă, care a lipsit de la ședința festivă din 25 octombrie, a depus jurământul, la fel ca și cei trei noi consilieri PNL, Crăciun Nicolae- Andrei, Zdrînca Ionel- Andrei și Nica Nicolae, care au fost validați de Judecătoria Oradea în locul primarului Birta, prefectului Dragoș și senatoarei Moș, care au renunțat la mandate.

Jurnal Bihorean

Un viceprimar ales, consiliu local complet la Oradea
În cadrul ședinței extraordinare, desfășurată în 31 octombrie, consilierul PNL Ligia Burtă, care a lipsit de la ședința festivă din 25 octombrie, a depus jurământul, la fel ca și cei trei noi consilieri PNL, Crăciun Nicolae- Andrei, Zdrînca Ionel- Andrei și Nica Nicolae, care au fost validați de Judecătoria Oradea în locul primarului Birta, prefectului Dragoș și senatoarei Moș, care au renunțat la mandate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cel mai mare crescător de oi din România, reținut de Parchetul European pentru o fraudă de 2.2 milioane de euro
Cel mai mare crescător de ovine din România şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Dacia”, Dumitru Andreşoi, a fost reţinut joi noapte de EPPO, parchetul condus de Laura Codruța Kovesi, pentru o fraudă de fonduri europene în valoare de peste 11,2 milioane lei, potrivit pressalert.ro, scrie News.ro.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Sport local

Crișul Oradea a jucat finala cu Barcelona la turneul „Aqua Fed” din Grecia
Clubul orădean a răspuns afirmativ la invitația de a participa la puternicul turneu juvenil U15 desfășurat în capitala Greciei. Crișul Oradea s-a numărat printre cele zece cluburi care s-au duelat la „Aqua Fed 2024” și a lăsat o impresie foarte bună.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Începe ON Festival 2024, cel mai așteptat eveniment urban dedicat tinerilor din Oradea. Vezi programul festivalului
Oradea Nights Festival înseamnă muzică bună, jocuri, modă şi distracţie maximă timp de două zile.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE perioada 05.11.2024 - 08.11.2024_ PL Beius + PL Salonta + PL Alesd + PL Rural_OK

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Investiții în infrastructură: Peste 700 de locuitori din Pietroasa vor avea acces la apă curată și o rețea de canalizare modernă
Proiectul, cu o valoare de 13.088.693,24 lei, este finanțat de Ministerul Dezvoltării prin programul „Anghel Saligny”.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Creștere alarmantă a incendiilor în Bihor: Rata a urcat cu 40% în sezonul rece comparativ cu anul anterior
În sezonul rece, între noiembrie 2023 și martie 2024, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor au gestionat peste 6200 de situații de urgență.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patru arestați în urma încăierării cu pietre și țevi din Tileagd. Doi dintre ei au fost dați în urmărire
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aleșd a hotărât să-i aresteze pentru 30 de zile pe cei patru indivizi din Tileagd, acuzați că au furat mai mulți baloți cu lucernă, după care i-au atacat cu pietre, țevi și cu un topor pe proprietarii terenurilor.

România

Untold, amendă GDPR de 15.000 de euro
Firma din spatele festivalului de muzică Untold a primit o amendă de 15.000 de euro pentru că nu ar fi permis accesul unei persoane la datele sale personale, precum și pentru că nu ar fi soluționat, în termenul prevăzut de Regulamentul GDPR, cererea acesteia de a-i șterge datele.

Mapamond

22 de români sunt dați dispăruți în urma inundațiilor din Spania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului României la Castellon de la Plana, verifică informaţiile privind dispariţia a 22 de cetăţeni români, în contextul inundaţiilor din Spania.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.