
FCSB l-a transferat pe Adrian Șut, un jucător în vârstă de 20 de ani, de la Academica Clinceni. Șut este originar din localitatea Cociuba Mare (jud. Bihor) și a evoluat până acum la echipele Izvorul Cociuba Mare, CF Liberty și Academica Clinceni. Este titular al nou promovatei în Liga 1, pentru care a și marcat un gol, în etapa inaugurală, în deplasarea cu Universitatea Craiova.