Echipe româneşti au înregistrat rezultate pozitive în prima etapă a Ligii Europa, din cele 4 echipe angrenate, niciuna nu a ieşit de pe teren învinsă.
Handbaliştii orădeni au început „cu dreptul”, câştigând meciul din deplasare cu Potaisa.
Pompierii bihoreni au sărbătorit duminică 161 de ani de la luptele din Dealul Spirii, împreună cu orădenii. Imagini | Video:Exerciţiu de descarcerare | |Video: Salvare de la înălţime şi stingere de incendiu
Prelevarea cu numărul 11 din anul 2009 s-a consumat sâmbătă dimineaţa. Două surori, din Valea lui Mihai, s-au încurajat una pe cealaltă şi, împreună, au reuşit să depăşească durerea nemărginită pricinuită de hemoragia cerebrală suferită neaşteptat de mama lor.
Pe youtube a fost postat un filmuleţ cu un bărbat care este tras de maşina de tuns iarbă. Bărbatul a fost luat prin surprindere de puterea maşinii, ceea ce trebuia să fie o simplă tundere a ierbii, s-a transformat într-o cursă pe burtă.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Campion național, salontanul István Lajos Szűcs a fost învins joi în primul meci susținut la Campionatul Mondial de Box pentru tineret de la Budva (Muntenegru).
BIHON Sport local
Apăsați de cele două eșecuri consecutive, jucătorii bihoreni au încercat cu greu să găsească spații printr-o „baricadă” defensivă formată din toată echipa timișană.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 25 octombrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sala de ședințe Traian Moșoiu a găzduit, în 25 octombrie, ceremonia de constituire a noului Consiliu Local Oradea și depunerea jurământului de investire în funcția de primar de către Florin Birta, reales în urma alegerilor din 9 iunie.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 25 octombrie, polițiștii bihoreni au continuat cercetările și căutările pentru găsirea unei femei de 55 de ani, din Telechiu, care plecase voluntar de acasă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorenii din comunele Tinca, Husasău de Tinca și Batăr vor putea depozita gratuit deșeurile de sâmbătă, 26 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Organizate în acest an pe platoul din Centrul Civic, festivitățile dedicate zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, nu au atras multă lume, doar câteva zeci de orădeni, mulți copii, fiind prezenți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 32 de ani, din Oradea, a fost reținut, joi, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor, care au extins cercetările într-un caz de evaziune fiscală prin achiziții fictive de combustibil.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 21-25 octombrie 2024, GPP nr. 23 „Castelul Veseliei“ - structura Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariuׅ“ din Oradea a desfășurat Programul Școala Altfel.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Agenția de turism orădeană, Terra Vista, a obținut ieri premiul de cea mai bună agenție, pe regiunea de vest a României, la gala Starway, un fel de Oscar în turism, la 13 ani de la înființare!