România a atins o nouă performanţă negativă: are cele mai proaste drumuri, cele mai puţine autostrăzi şi cel mai mare preţ pentru un kilometru de drum construit, potrivit unui raport al Băncii Mondiale.
100 de milioane de euro au fost alocate pentru zonele pescăreşti. Fondurile sunt alocate prin Programul Operaţional de Pescuit (POP), Axa 4 „Dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti”, care a fost lansat miercuri, 10 februarie 2010. Banii provin din Fondul European pentru Pescuit.
În 2010 an se va lansa o nouă măsură de finanţare în domeniul infrastructurii forestiere.
powered by Surfing Waves
Echipa orădeană a avut momente bune de joc, însă a fost prea puțin pentru a lua măcar un punct în fața Corvinului.
Anunțul nefericit a fost făcut pe rețelele de socializare de către reprezentanții Primăriei Beiuș.
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, s-a produs un incendiu la o gospodărie situată în localitatea Remeți, comuna Bulz.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, duminică, pe români să meargă la vot pentru alegerea noului şef al statului.
Procesul electoral din județul Bihor a decurs fără incidente majore până la ora 11:30, însă au fost semnalate șapte posibile nereguli, toate fiind în curs de verificare de către autorități.
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a votat duminică, 24 noiembrie, la alegerile prezidențiale.
Senatoarea PNL, Arina Moș, a votat la secția 143 din Oradea, în jurul orei 11.
Ca urmare al solicitării transmise de către președintele secției de votare nr. 554 din Băile Felix, Biroul Electoral Județean a decis suplimentarea numărului de buletine de vot la respectiva secție.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume".
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a îndemnat alegătorii, duminică, să voteze "cei mai competenţi oameni" care se regăsesc pe buletine.