Strategia de Dezvoltare a Oradiei până în 2020 cuprinde proiecte în valoare de 150 – 200 milioane de euro.
De miercuri, Centrul de reintegrare socială din str. Vămii 34A și-a început funcționarea cu 11 persoane, urmând ca în viitor să fie umplut la capacitatea de 48.
Peste 9 miliarde de euro din Fondul European pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurală (FEADR) vor fi alocate în perioada 2014-2020.
În contextul în care noua Politică Agricolă Comună aferentă perioadei 2015-2020 prevede ca statele membre au obligaţia să notifice Comisiei Europene, până la 1 august 2014, opţiunile lor legate de aplicarea plăţilor directe, MADR a elaborat o serie de propuneri legislative în acest sens, propuneri lansate deja în dezbatere publică.
Judeţul Bihor se află pe primul loc în clasamentul absorbiţiei fondurilor europene pentru dezvoltare rurală în perioada 2007-2014.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii împreună cu procurorii bihoreni, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 23 și 26 de ani, un bărbat și o femeie, membri ai aceleași familii, cercetate pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea pentru 30 de zile a unui bărbat de 26 de ani, acuzat de trafic de droguri de risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a străzii Diasporei, situată în cartierul Diasporei, cal mai nou din Oradea, se apropie de finalizare, urmând realizare marcajelor rutiere și montarea indicatoarelor de circulație.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Au încercat să scape de arest, dar s-au ales cu alte 30 de zile după gratii. Judecătoria Beiuș a admis, vineri, cererea procurorilor și a prelungit măsura arestării preventive în cazul celor trei hoți prinși după ce, cu măști pe figură, au spart o firmă din Ștei și au plecat cu peste 200 de pachete de țigări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Abonamentele pentru parcările de domiciliu valabile în anul 2025 pot fi prelungite în perioada 1 - 31 decembrie 2024.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Adela, o femeie în vârstă de 34 de ani din Marghita, și-a pierdut viața după ce a suferit multiple leziuni și răni grave în urma unui accident devastator.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România are șansa să devină o țară modernă și prosperă, însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, fiecare cetățean trebuie să se implice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Mălan, împreună cu inspectorul general școlar Alin Ștefănuș și directorii de la Filarmonică, Biblioteca Județeană, Centrul pentru Cultură au prezentat principalele repere ale celei de-a treia ediții a manifestărilor din cadrul proiectului „Bihorul colindă”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 2 - 20 decembrie, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe strada Matei Corvin, pe segmentul dintre girația de la intersecția cu strada Podului – Bulevardul Ștefan cel Mare și girația de la intersecția cu strada Ion Bogdan.