Arad - Agenţii economici îşi pot actualiza obiectul de activitate al companiei în regim gratuit şi în acest an.
ORADEA - Firmele bihorene susţin că nu au probleme cu banii şi nu vor să fie consiliate pentru accesarea de fonduri. Firmele bihorene nu au probleme cu banii. De asemenea, agenţii economici bihoreni nu doresc, în marea majoritatea, sfaturile experţilor pentru căutarea de fonduri suplimentare.
ORADEA - Elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea şi-au relansat ieri firmele de exerciţiu. Liceenii au dovedit că sunt buni întreprinzători, iar firmele lor virtuale au o activitate economică prosperă, în ciuda crizei în care ne aflăm.
ARAD - Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a dat amenzi de zeci de mii de lei în urma unor nereguli constatate la câteva firme.
ORADEA - Orădenii care doresc să-şi reînnoiască garderoba în preajma Floriilor şi Paştelui ortodox au posibilitatea să o facă la Târgul de îmbrăcăminte şi încălţăminte de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Evenimentul va avea loc în perioada 17 - 20 aprilie 2008, între orele 10:00 - 19:00.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Dominarea totală a dat roade pe final! Ciurcui a găsit fisura din „baricada” arădenilor!
Apăsați de cele două eșecuri consecutive, jucătorii bihoreni au încercat cu greu să găsească spații printr-o „baricadă” defensivă formată din toată echipa arădeană.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un copil de 9 ani a fost lovit pe o trecere de pietoni din cartierul Nufărul după ce ar fi traversat pe roșu
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 25 octombrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Consiliul Local Oradea este parțial constituit. Primarul Florin Birta a fost reinvestit: „Anii care vin sunt esențiali”
Sala de ședințe Traian Moșoiu a găzduit, în 25 octombrie, ceremonia de constituire a noului Consiliu Local Oradea și depunerea jurământului de investire în funcția de primar de către Florin Birta, reales în urma alegerilor din 9 iunie. 2

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O femeie din Bihor, dată dispărută de familie, găsită moartă într-o zonă greu accesibilă
Vineri, 25 octombrie, polițiștii bihoreni au continuat cercetările și căutările pentru găsirea unei femei de 55 de ani, din Telechiu, care plecase voluntar de acasă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O nouă platformă de colectare a deșeurilor mari se deschide în Tinca. Află programul acesteia
Bihorenii din comunele Tinca, Husasău de Tinca și Batăr vor putea depozita gratuit deșeurile de sâmbătă, 26 octombrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ziua Armatei Române, sărbătorită la Oradea
Organizate în acest an pe platoul din Centrul Civic, festivitățile dedicate zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, nu au atras multă lume, doar câteva zeci de orădeni, mulți copii, fiind prezenți.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Orădean reținut pentru complicitate în cazul unor achiziții fictive de carburant. Ar fi emis bonuri și facturi false
Un bărbat de 32 de ani, din Oradea, a fost reținut, joi, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor, care au extins cercetările într-un caz de evaziune fiscală prin achiziții fictive de combustibil.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O săptămână memorabilă:  Școală Altfel la GPP 23 „Castelul Veseliei“ - structura Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea
În perioada 21-25 octombrie 2024, GPP nr. 23 „Castelul Veseliei“ - structura Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariuׅ“ din Oradea a desfășurat Programul Școala Altfel.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Agenția de turism orădeană, Terra Vista, locul 1 pe regiunea de vest a României, în cadrul galei "Starway", un fel de Oscar în turism!
Agenția de turism orădeană, Terra Vista, a obținut ieri premiul de cea mai bună agenție, pe regiunea de vest a României, la gala Starway, un fel de Oscar în turism, la 13 ani de la înființare!

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Se modifică programul autobuzului turistic. Vezi noul orar
Prețul unui bilet pentru adulți este de 10 lei, iar pentru copii, 5 lei, acestea putând fi achiziționate de la șofer. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O mașină a acroșat un motociclist în vârstă de 18 ani. Tânărul nu avea permis de conducere
Incidentul s-a produs în cursul zilei de joi, 24 octombrie.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.