Ţăranii care uită să-şi ia aviz de însoţire ori certificat de producător rămân fără recoltă sau chiar fără tractor.
Procedurile pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de embargoul rusesc sunt în pregatire la MADR.
Având în vedere numărul mare de solicitări privind modificări ale Cererilor unice de plată pe suprafaţă respectiv a Cererilor unice de plată pentru sectorul zootehnic, APIA Centrul Judeţean Bihor informează fermierii cu privire la situaţiile speciale care pot apărea, astfel:
Cea de-a VII-a ediție a evenimentului „Ziua Porumbului” va avea loc în cadrul fermei Agroind Cauaceu de la Diosig în 19 septembrie.
188 de exploataţii vor fi verificate prin control clasic pe teren şi 876 exploataţii prin teledetecţie.
powered by Surfing Waves
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.
Cinci echipe de la CS Crișul Oradea au participat la turnee din Campionatul Național.
O cutie descoperită în fața unei incinte metalice pentru pubele i-a adus unui orădean o amendă de 1.000 de lei, după ce agentul Poliției Locale a găsit pe ambalaj datele de identificare ale bărbatului.
Conferinţa va explora relațiile dintre România și Ungaria și și rolul valorilor europene.
Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de marți, 26 noiembrie printr-un comunicat de presă.
1
Activitatea este dedicată preșcolarilor și școlarilor din clasele primare.