În 2016, crescătorii de ovine nu se mai pot califica pentru sprijinul cuplat dacă nu au animalele înscrise în Registrul genealogic. Fermierii cer însă să mai fie păsuiți un an.
Fermierii au avut promisiuni că împreună cu avansul pe suprafață urmau să încaseze și plățile pe agromediu, însă virarea primei tranșe din subvenție s-a finalizat și din Măsura 214 nu s-a achitat nici un leu către beneficiari.
Fermierii bihoreni pot depune până pe data de 2 decembrie la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Cererile aferente schemei de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015.
Patru fermieri din Bihor au primit premiul anului. Premiul a fost acordat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în cadrul târguri Indagra care s-a deschi azi la la Bucureşti.
powered by Surfing Waves
România
Comisia Europeană a aprobat, joi, o schemă de ajutor de stat a României în valoare de două miliarde de lei (400 milioane de euro), având drept scop despăgubirea fermierilor pentru pagubele suferite din cauza secetei severe în perioada septembrie 2023-august 2024, informează un comunicat al Executivului comunitar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O nouă întâlnire din cadrului Programului „Agenda familiei”, program gratuit, de suport psihologic și educațional, inițiat în anul 2022, a avut loc ieri, la sediul Direcției de Asistență Socială Oradea (DASO).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ultima ședință a Consiliului local Oradea din legislatura 2020- 2024 a avut pe ordinea de zi nu mai puțin de 87 de proiecte de hotărâri, care au vizat diverse aspecte, aprobări de rectificări de buget, proiecte de infrastructură, aprobări de blocuri, dar și alte probleme pentru care era necesar votul consilierilor.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
4.700 de fotografii au concurat pentru premiile celei de a 8-a ediţii a salonului jurizat la Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
24 de unități de învățământ din județul Bihor vor primi finanțare pentru implementarea de proiecte în cadrul programului „Împreună prindem curaj”. Bugetul alocat județului Bihor pentru această rundă este de 93.300 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul face parte din finalul de turneu dedicat albumului remasterizat şi reeditat special la 30 de ani de la apariție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Istoricul Igor Șarov, rectorul Universității de Stat a Moldovei, a lansat azi volumul „Basarabia în istoriografia rusă (1812-1862)”, în Aula Magna a Universității din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali au aprobat, în ședința de miercuri, 24 octombrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a încă patru străzi din municipiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a produs miercuri, 23 august, în jurul orei 15:30.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Muncitorii demarează lucrările de finisaje interioare, instalații sanitare și electrice, fiind turnați 10.500 de metri cubi de beton.