Formaţiile româneşti au jucat 10 ore şi 17 minute pînă să marcheze prin N’Doye. Ultimul gol data din prima etapă, Traore (75), în CFR - FC Copenhaga 2-0.
UEFA a delegat o brigadă din România la meciul PSV Eindhoven – SSC Napoli, programat joi în faza grupelor din Europa League.
Atletico Madrid obtine o victorie in meciul disputat joi seara impotriva celor de la Valencia pe care ii inving la ei acasa, pe stadionul Mestalla, scor 1-0. Atletico Madrid este una dintre echipele care se vor lupta pentru trofeul Europa League la Bucuresti.
Octavian Şovre va ridica fanionul la meciul Olimpiacos Pireu – Metalist Harkov.
Prestaţiile bune în campionat şi la meciurile internaţionale îi aduc alte delegări asistentului FIFA Octavian Şovre.
powered by Surfing Waves
Capriciile vremii au făcut ca partida de la Sântandrei să înceapă cu aproape o oră mai târziu, până când gazdele au reușit să îndepărteze mare parte din stratul de zăpadă care a acoperit suprafața de joc a Stadionului Crișul.
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
1
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.