Ministerul Finanţelor Publice are în vedere extinderea plafonului de garanţii la 75.000 euro pentru casele construite prin programul Prima Casă de mai mulţi indivizi asociaţi, ca formă de stimulare a construcţiilor noi de case, a spus, joi, ministrul de resort, Sebastian Vlădescu.
România va acorda Republicii Moldova un ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro, eşalonat pe patru ani, banii urmând să fie investiţi în infrastructura de transport şi în educaţie în scopul contracarării efectelor crizei, a decis miercuri Guvernul.
Medicamentele pentru boli cardiovasculare, tulburări digestive şi metabolice şi pentru sistemul nervos au fost cele mai cerute în farmaciile româneşti în 2009, reprezentând două treimi din vânzări, potrivit unui raport al companiei de cercetare Cegedim.
Comisia Europeană (CE) a luat decizia de a renunţa la acordarea sprijinului financiar pentru culturi energetice, în contextul în care obiectivul pentru care a fost introdus, respectiv creşterea suprafeţelor cultivate cu aceste plante, a fost atins mai repede decât se preconizase, informează MADR.
Banca Comercială Română (BCR) a aprobat până în prezent credite în valoare de peste 255 milioane euro pentru achiziţionarea sau construirea a peste 6.300 de locuinţe prin programul Prima Casă, a anunţat marţi banca.