România s-a clasat în ianuarie pe poziţia a doua în Uniunea Europeană, după nivelul ratei anuale a inflaţiei, de 5,2%, cu 1 punct procentual sub inflaţia anuală a Ungariei, în condiţiile în care cea din UE a fost de 1,7%, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Nuclearelectrica, al doilea producător de energie electrică din România, a investit peste 50 milioane euro în oraşul Cernavodă, de la inaugurarea singurei centrale nucleare din ţară şi până în prezent, a declarat într-un interviu pentru NewsIn directorul general al companiei, Pompiliu Budulan.
Conducerea executivă a Fondului Monetar Internaţional va discuta pe 19 februarie raportul privind ultima evaluare a acordului stand-by cu România, în urma căruia ar putea decide eliberarea următoarelor două tranşe de împrumut, de 2,3 miliarde euro, din pachetul de asistenţă pe doi ani.
Guvernele României şi Elveţiei vor semna anul acesta, cel mai probabil în primul semestru, un acord prin care Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare să finanţeze cu 7 milioane de euro proiecte ce au în vedere dezvoltarea sistemului medical de urgenţă din România.