powered by Surfing Waves
România
Poliția Română a demarat o anchetă după ce, în mediul online, un site obscur, accesat de mii de utilizatori, publică imagini cu femei fotografiate sau filmate fără consimțământ, unele chiar în locuri publice sau spații intime, potrivit stiripesurse.ro
Mapamond
Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o școală din orașul austriac Graz, a relatat marți presa austriacă, între care și tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În minivacanța de Rusalii, peste 200 de pompieri militari bihoreni au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire, monitorizare și gestionare a situațiilor de urgență, desfășurând peste 120 de operațiuni de salvare a vieților și bunurilor oamenilor, respectiv de protejare a mediului înconjurător.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr din Bihor a fost eliminat de la Bac. Acesta a intrat în sala de examen cu ceasul inteligent
Un absolvent al Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din Oradea a fost eliminat din examenul de Bacalaureat după ce a fost prins cu ceasul inteligent pe mână.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 7 iunie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore față de un bărbat de 27 de ani, din municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 36 de ani a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la un an și 2 luni de închisoare, cu executare, pentru că a condus beat criță și a lovit alte două mașini în centrul municipiului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile intră în vigoare începând de marți, 10 iunie 2025, până la data de 1 august 2025.
2
România
Întâlnirea de luni seară dintre președintele Nicușor Dan și liderii partidelor pro-europene, desfășurată la Palatul Cotroceni, s-a încheiat fără un rezultat final.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ce diferențiază Gaminvest de alți furnizori?
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A Delivery - Soluția ideală pentru livrările dumneavoastră naționale și internaționale de autovehicule!