Distracţia fotbaliştilor de la Poli Timişoara cu liceenii timişoreni şi-a derulat miercuri episodul doi. De această dată fericiţi au fost făcuţi copiii de la Liceul Agricol. Sepsi, Lepmets, Pătraş. Fuchs, Zăgrean sau Curtean, cu toţii au dat în mintea liceenilor au au gustat din plin un minimeci a două reprize desfăşurat împotriva unei echipe a elevilor de la Liceul Agricol, în cadrul proiectului intitulat „Prezent la şcoală! Prezent pe stadion!”
Elevii timişoreni care nu chiulesc de la şcoală vor fi recompensaţi de clubul de fotbal Politehnica Timişoara. Între formaţia alb-violetă şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a fost semnat un acord în acest sens, cei care nu lipsesc de la cursuri vor primi echipament sportiv în culorile clubului timişorean, dar şi bilete la meciul de cupă dintre Politehnica şi Gaz Metan Mediaş, programat pe 8 decembrie, pe „Dan Păltinişanu”.
Copiii din clasa a V-a ai Şcolilor cu clasele I-VIII din Săcădat şi Săbolciu au efectuat astăzi o execursie în Oradea.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a afirmat că s-a întâlnit, recent, cu mai mulţi părinţi ai unor elevi care studiază la Liceul C.D. Loga din Timişoara şi care i-au spus că imobilul acestei unităţi de învăţământ se află într—o stare avansată de degradare, fiind un pericol atât pentru elevi, cât şi pentru profesori.
Controalele anunţate de Inspectoratul Şcolar Timiş pentru a verifica prezenţa la orele de curs la liceele din judeţ, atât a elevilor cât şi a profesorilor pare că nu-i sperie pe elevi dar nici pe dascăli. La Colegiu „Regele Ferdinand I” din Timişoara în urma verificărilor făcute de oficialii Inspectoratului Şcolar Timiş, 12 dintre profesori nu au fost prezenţi la ore.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La final de noiembrie și început de decembrie, bihorenii sunt chemați la vot de trei ori, pentru a alege președintele României, respectiv senatorii și deputații care îi vor reprezenta în următorii 4 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Necesitatea unor măsuri concrete, poate unele nepopulare, este obligatorie pentru transformarea României într-un stat eficient, care să asigure dezvoltare, dar și încredere în rândul tinerilor. Această opinie a fost exprimată într-un mod fără echivoc de către președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare au fost finalizate la mijlocul lunii octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ștefania Frunză, o elevă de 17 ani din Oradea, diagnosticată cu cancer la ovare, luptă pentru viața sa și are nevoie urgentă de sprijin financiar pentru un tratament costisitor în Viena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Filmul va putea fi vizionat anul acesta doar la cele peste 30 de premiere de gală din întreaga țară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Au fost suplimentate biletele pentru concertul lui Andrea Bocelli de la Oradea Arena ce va avea loc pe data de 17 noiembrie, de la ora 20:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Oradea a respins, joi, cererile și excepțiile formulate de notărița Lucia Ochiș în dosarul în care procurorii DNA au trimis-o în judecată pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Drept urmare, magistratul a dispus începerea judecății.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 31 de ani, din comuna Batăr, va sta un an și 3 luni în penitenciar, drept pedeapsă pentru o faptă trasă la indigo cu cea pentru care, cu 2 ani înainte, a scăpat cu o condamnare cu suspendare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Guvernul a aprobat, joi, acordarea ajutorului de stat de sute de milioane de lei destinate fabricii Nokian Tyres.
1