Aproximativ 100 de persoane au răspuns, duminică după-amiază, apelului celor de la Ecotop şi au participat la acţiunea de protest anunţată de Ecotop în Piaţa Unirii.
Începând de la 1 mai, Ecotop Oradea implementează proiectul „Îndrăzneşte să descoperi! - promovarea biodiversităţii din situl Natura 2000 ROSCI 0062 prin activităţi de tip junior ranger”.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bihor a organizat miercuri, în cadrul Săptămânii Tineretului, câteva activităţi în Orăşelul Copiilor din Oradea.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bihor derulează, începând din luna mai, proiectul „Tinerii ambasadori ai naturii”.
Peste 100 de orădeni au ţinut să se dea cu tiroliana sâmbătă, în cadrul Festivalului Vara Verde. Iniţiativa a fost a celor de la Ecotop Oradea, care au fost ajutaţi de Salvamont. Tiroliana a fost întinsă deasupra Crişului Repede, de pe Podul Intelectualilor, cu punct de finish o salcie de pe malul drept al Crişului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Însoțit de primarul orașului Ștei, Iulian Balaj, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a vizitat, în 14 aprilie, noul centru de balneologie realizat printr-o investiție derulată de Compania Națională de Investiții.
România
Detașamentul de Pompieri Drobeta intervine la un accident rutier în județul Mehedinți, pe DE 70 - DN 6, în zona Viaductului Ilovița, unde un microbuz a căzut în fluviul Dunărea, însă nu este confirmat dacă vehiculul transporta pasageri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul dedicat celor mici, dar şi părinţilor şi bunicilor, are loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.
BIHON Sport local
În perioada 7-14 aprilie, la Sighetu Marmației s-a desfășurat Cupa României de Box pentru tineret și seniori U23, organizată de Federația Română de Box.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a avut astăzi onoarea de a primi vizita Excelenței Sale Willemijn van Haaften, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 16 aprilie – 29 iunie 2025, orădenii pot propune proiecte pentru îmbunătățirea cartierului lor. Bugetul total este de 1.500.000 lei, fiecare proiect putând obține o finanțare de la bugetul local de maximum 100.000 de lei, inclusiv TVA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile după ce a atacat, fără niciun motiv, o patrulă formată dintr-un polițist și doi jandarmi, în Marghita.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de realizare a unui pasaj rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată destinată proiectului Trenului metropolitan, care va lega Oradea de Băile Felix.
România
Elevii și copiii de grădiniță intră în vacanța de Paște vineri, 18 aprilie, potrivit calendarului privind structura anului școlar 2024-2025. Ultimul modul de cursuri începe luni, 28 aprilie, și va dura până pe 20 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Cseke Attila a declarat, cu ocazia inspectării lucrărilor de renovare a clădirii Primăriei Oradea, că cele 110 creșe prevăzute să fie realizate prin Programul guvernamental “Sfânta Ana” vor fi finalizate până anul viitor.