Consiliul Județean Bihor a depus marți, 1 august, în cadrul Programului Operațional Regional, în vederea finanțării, proiectul de construire a rețelei de centuri din Zona Metropolitană a Oradiei și proiectele de reabilitare a două drumuri județene importante: drumul turistic montan Padiș - Ic Ponor și legătura dintre Tinca și Salonta.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Șofer de ambulanță, sancționat pentru că a trecut „pe roșu” peste o cale ferată. Judecătoria Oradea l-a declarat nevinovat
Un șofer de ambulanță a scăpat de sancțiunea aplicată de polițiști și și-a păstrat permisul, după ce a demonstrat că a traversat calea ferată, deși semnalele indicau culoarea roșie, pentru că se afla într-o situație de urgență.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bătaie între mai multe persoane lângă Piața Rogerius. O persoană a ajuns la spital
Incidentul s-a petrecut în cursul serii zilei de miercuri, 18 iunie.

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea angajează!

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

România

Partenera lui Ștefan Mandachi a cerut ordin de protecție împotriva milionarului. „A spus că mă taie”
Ștefan Mandachi este cunoscut pentru campania #șîeu.

România

Surse: Nicușor Dan nu se ține de cuvânt! România merge la Bruxelles cu propunerea de majorare a TVA
România va propune la EcoFIN o majorare de la 19 % la 21% a TVA-ului, începând cu 1 iulie, conform surselor Antena 3 CNN. 2

Bihon CSM Oradea

CSM CSU Oradea va juca în preliminariile de calificare ale FIBA Basketball Champions League
La fel ca și în sezonul precedent, echipa „leilor roșii” va lua startul în calificările FIBA Basketball Champions League, pentru a treia oară consecutiv și pentru a 6-a oară în istoria sa.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cele patru pasaje noi ce urmează să fie construite în Oradea au constructori! Vezi cine sunt și când încep lucrările
Consiliul Județean Bihor a finalizat procedura de licitație pentru desemnarea constructorilor care se vor ocupa de execuția a patru pasaje rutiere noi.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE perioada 23.06.2025 - 27.06.2025 - PL Salonta + PL Rural

România

Votat! Se prelungește PNRR-ul. România poate atrage fonduri importante
Parlamentul European a votat în favoarea prelungirii termenului pentru proiectele din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), oferind astfel României o șansă de a salva investiții majore. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Se înierbează linia de tramvai din Rogerius printr-un proiect finanțat prin bugetare participativă din 2022
Printr-un proiect aprobat în cadrul programului de bugetare participativă, în această perioadă se execută lucrările de înierbare a căii de rulare în zona de vest din Oradea. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Secetă și temperaturi caniculare în Bihor. Vezi când începe valul de căldură
Bihorul se confruntă cu o perioadă de secetă tot mai accentuată, în contextul în care temperaturile continuă să crească.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.