Sector 6, Zona 2. Agent şef Gheorghe Bredău, ştie să anticipeze şi să prevină dificultăţile potenţiale ce pot să apară în rândul unei comunităţi şi este puntea de legătură între dumneavoastră şi instituţiile care trebuie să vă soluţioneze drepturile şi interesele legitime, deci contactaţi-l cu încredere!
Clubul Român de Presă (CRP), Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR), Patronatul Presei Române (PPR), Asociaţia Patronală a Editorilor Locali (APEL), Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) consideră drept inoportună aplicarea CAS pentru contractele de drepturi de autor ale jurnaliştilor de la 1 ianuarie 2011.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Multitudine de evenimente în perioada 20 - 22 septembrie în Oradea
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 20 - 22 septembrie.

România

Începerea noului an universitar reactivează tinerii pe piața muncii. Peste 93% au mai puțin de un an de experiență
Apropierea noului an universitar a reactivat segmentul de candidați foarte tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Festivalul Waves donează Fundației Mihai Neșu fondurile rămase din sumele destinate refundurilor în ediția din acest an

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Undă verde de la BPJ! Cinci liberali bihoreni pentru Parlamentul României!
Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal Bihor a stabilit joi seara cele cinci nume care se vor afla pe locuri eligibile pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Angajari BIHON

Leoni angajează în Marghita

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Oportunități de Finanțare pentru Antreprenori: Startup Nation 2024

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bene International participă la Oradea Job Expo cu mai multe locuri de muncă
Sute de locuri de muncă vor fi disponibile pentru cei interesați, la Târgul de joburi din Era Park.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tot ce trebuie să știi despre scaunul de mașină pentru copii – Partea a II-a

Bihon CSM Oradea

 „Leii roșii” au fost învinși de PAOK Salonic, după un final dramatic
CSM CSU Oradea își va continua campania europeană în FIBA Europe Cup.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un nou incendiu de amploare în Valea Mare de Criș în mai puțin de 24 de ore!
În după-masa zilei de joi, 19 septembrie, un incendiu de mari proporții a cuprins o magazie și acoperișul unei case din localitatea Valea Mare de Criș.

Bihon CSM Oradea

Primul meci de acasă pentru handbaliștii orădeni
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea va susține duminică, de la ora 18:30, meciul de pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.