După ce au reuşit obţinerea locului doi al seriei vest a ligii a doua, dar au fost eliminaţi de Gaz Metan Mediaş în sferturile Cupei României, fotbaliştii de la Poli au plecat în vacanţa de iarnă. Cu gânduri referitoare la viitorul lor sau (unii) cu restanţe salariale… Iată că perioada liberă ia sfârşit luni, 16 ianuarie, atunci când va avea loc primul antrenament al anului.
Cel mai important jucător al celor de la Poli Timişoara, Dorin Goga, e aproape de a se alătura noilor săi colegi sub bagheta lui Viorel Hizo, la FC Vaslui. Chiar dacă în ultimele zile s-a discutat de căderea transferului, semnarea actelor ar urma să aibă loc într-o zi sau două, a anunţat preşedintele executiv, Gheorghe Chivorchian.
Noul an va aduce (aproape sigur) creşterea valorii clubului FC Politehnica Timişoara la peste 10 milioane de euro! O sumă imensă, cel puţin pentru un club de liga a doua. Creşterea de început de an, de la 9,6 milioane de euro, la peste 10 milioane nu se datorează creşterii bruşte a valorii unuia dintre jucătorii din lot, ci transferului ca şi făcut al atacantului Rover Cârstea.
Politehnica Timişoara va trage, duminică, cortina peste turul acestui tur de campionat. De la ora 14 alb-violeţii vor juca în deplasare la CSM Râmnicu Vâlcea într-o partidă în care „contează ultima impresie”, după cum spune Vali Velcea. Pe lângă echipa parteneră de joc, considerată una dificilă, principalul adversar al poliştilor vor fi gradele minus şi terenul dificil, a mai spus tehnicianul timişorenilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Cu un fotbal economicos, Lotus Băile Felix a obținut a treia victorie în play-out și a urcat pe primul loc, devansând la golaveraj pe CSC Peciu Nou.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția de anul acesta a Târgului de Paști din Cetatea Oradea a început pe 11 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aurel Leuca, bărbatul originar din Cluj, acuzat că a ucis patru oameni la finele anilor `90, a obținut la Tribunalul Bihor înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu cea a închisorii de 25 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Se apropie Sărbătorile de Paști cu paşi repezi, iar cozonacii nu trebuie să lipsească de pe masa de Sărbători!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a 144 de treceri de pietoni în interiorul localităților străbătute de drumuri județene din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la grădina publică urbană Europa, de pe strada Gabor Jozsef continuă, locuitorii urmând să se poată bucura până la începutul verii, de un spațiu generos de joacă, relaxare și agrement cu suprafață de peste 8000 mp, se menționează într-un comunicat al Primăriei Oradea.
România
Candidatul independent la președinția țării a mărturisit în cursul zilei de joi, 9 aprilie, la podcastul „Hai, live! cu Turcescu Andronic”, că în 2014, când încă era premierul României, a preferat ca mai multe sate românești din zona clisurii Dunării să fie inundate pentru a proteja Belgradul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a implementat un nou sistem de supraveghere video în Sala Ghișeelor (Piramida), menit să ofere suportul tehnic adecvat, atât pentru securitatea incintei, cât și pentru orice tip de situații neprevăzute, se precizează într-un comunicat al municipalității.
BIHON Sport local
Recent, Comitetul de Urgență al AJF Bihor a luat mai multe decizii cu privire la noul sezon competițional care va debuta în vară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Livingul nu e doar o cameră – e inima casei, locul unde râzi cu prietenii, te relaxezi cu o carte sau te pierzi într-un film bun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În centrul Oradei se construiește noua generație de apartamente: Centro₂ – un proiect care integrează tehnologia iO₂, materiale sustenabile și un nivel de confort reper în Oradea, pentru un stil de viață sustenabil.