Cei dornici să ajute și să însenineze Sărbătorile Pascale a unor persoane sau familii defavorizate, sunt așteptați cu alimente neperisabile la hypermarketul Auchan.
Câţiva elevi au adus bucurie familiilor greu încercate din Mierlău, Şumugiu şi Corbeşti.
Toți cetățenii care au donat bani pentru achiziționarea operei de artă „Cumințenia Pământului” vor primi banii înapoi.
„Dăruind vei câştiga!” este numele campaniei iniţiate de Asociaţia Shemaya din Oradea. Organizaţia îi invită pe orădeni să facă parte din categoria celor care oferă o bucurie de Crăciun.
Îngeraşul unei familii, născut în 15 martie, pe nume Ştefan Gabriel a fost descoperit după două zile cu malformaţie rară de tub digestiv.
powered by Surfing Waves
Sebastian Lupu şi Sandu Lungu joacă în filmul Transilvanian Ninja, comedia regizată de Alin Panc şi Theo Thorn, care va rula în cinematografe începând din 6 decembrie.
Consilierii locali orădeni sunt chemați, în ședința din 28 noiembrie, să-și exprime opinia prin vot asupra unei liste cu 68 de proiecte de hotărâri.
Un proiect de investiții, cu finanțare europeană, pentru modernizarea Bibliotecii Municipale „loan Munteanu” a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.
1
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.
Primăria municipiului a fost împodobită cu fundițe roșii și alte decorațiuni, devenind un punct de atracție pentru vizitatorii Târgului de Crăciun.
Restricțiile de circulație în această zonă sunt necesare pentru modernizarea căii ferate.
Un bihorean care și-a împușcat accidental, în coapsă, nepotul de 18 ani, pe un teren de lângă satul Tilecuș, a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, de către Judecătoria Aleșd.