Negocierile cu grupul de producători bihoreni care urmau să cumpere Fabrica de Zahăr au eşuat.
Executivul local a început negocierile cu Sindicatul Civica, pe fondul anulării de taxe, deci de surse la buget.
CFR Marfă va disponibiliza probabil 2 500 de angajaţi, a declarat premierul Victor Ponta, care a susţinut că acesta este preţul pentru faptul că Guvernul a fost „sabotat” anul trecut în încercarea de a rezolva problemele companiei, informează Mediafax.
Acestea vor beneficia de compensaţii pentru concedieri colective.
Va ramane unul din trei directori, „iar cele 1.029 de persoane care urmeaza sa fie disponibilizate fac parte din personalul neesential pentru functionarea serviciilor postale, de fapt sunt dintre aceia care parazitau structura Postei Romane“, a spus, vineri, Dan Nica, ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Cu 5 victorii, 3 egaluri și două înfrângeri, Lotus Băile Felix s-a clasat pe locul 2 în play-out-ul din Liga 3, Seria 9, ocupând locul 6 în clasamentul general, păstrându-și astfel poziția ocupată la finalul sezonului regular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o hotărâre dată marți, condamnarea la 2 ani și 4 luni de închisoare, cu executare, aplicată primarului comunei Remetea, Adrian Călin Ștefănică (51 de ani), judecat sub acuzația de braconaj în dosarul uciderii accidentale a unui pădurar, în timpul unei partide ilegale desfășurată lângă localitatea Meziad, în 2021.
FC Bihor
Clubul orădean a anunțat al doilea transfer.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 24 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 16 – 27 iunie, potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, operatorul de salubrizare RER Vest desfășoară a doua campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase din acest an pe raza municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prosecco, rose, alb răcoritor sau roșu ușor!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Încă 5 zile de înscrieri la Școala de vară a Grădiniței cu Program Prelungit Maria Briana Anastasia!
Mai ai timp 5 zile să îți înscrii micuțul la cea mai frumoasă școală de vară din Oradea!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți dimineață, 24 iunie, un incendiu izbucnit în Diosig, a dus la rănirea unui bărbat de 44 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 24 iunie, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția pasajului rutier subteran de la intersecția străzilor Oneștilor și Tudor Vladimirescu din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Joi, 26 iunie, în intervalul orar 10:30-12:30, liniile de autobuz 12 și 14 vor fi deviate.
FC Bihor
Echipa antrenată de Erik Lincar se reunește miercuri, iar clubul orădean a anunțat primul transfer perfectat pentru noul sezon.