Veniturile proprii ale Primăriei Oradea s-au situat aproape de nivelul prevăzut. Nu însă şi venitul total.
Demarate în urmă cu 5 ani, lucrările la barajul de acumulare nepermanentă de la Poiana au fost blocate. Din toată lucrarea a fost realizată doar gura de golire. Pentru ca lucrările să se finalizeze, sunt necesare fonduri pentru un drum de acces care să ocolească barajul.
Teste cu 10 întrebări din viaţa şi opera lui Mihai Eminescu. Compoziţii pornind de la cinci cuvinte. Acestea au fost provocările la care au fost supuşi „filologii” din Aleşd. Elevii din Aleşd l-au sărbătorit la începutul săptămânii pe „poetul nepereche”.
Biserici, şcoli, cămine culturale, drumuri şi blocuri ANL s-au aflat pe lista de a amendamente a deputatului.
„Prietenia, un dar sfânt” este titlul proiectului pe care învăţătoarele Elena Pavel şi Laura David de la clasele a II- a C şi a II-a D de la Şcoala cu clasele I-VIII „Oltea Doamna” din Oradea îl derulează în acest an şcolar, în parteneriat cu grupa mare pregătitoare de la Grădiniţa nr. 47 „Amicii” din Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria municipiului a fost împodobită cu fundițe roșii și alte decorațiuni, devenind un punct de atracție pentru vizitatorii Târgului de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile de circulație în această zonă sunt necesare pentru modernizarea căii ferate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean care și-a împușcat accidental, în coapsă, nepotul de 18 ani, pe un teren de lângă satul Tilecuș, a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, de către Judecătoria Aleșd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Preotul Ciprian Mega a îndemnat credincioșii să voteze cu Călin Georgescu printr-un filmuleț de pe Youtube, deși regulile Bisericii Ortodoxe Române interzic implicarea preoților în campaniile electorale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii din Tinca au trimis după gratii, pentru 24 de ore, doi bărbați care sunt acuzați de comiterea mai multor furturi în comuna bihoreană.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de miercuri, 27 noiembrie.