Polițiștii de la Serviciul Rutier din Timișoara s-au strâns, joi la amiază, în zona intersecţiei de la Punctele Cardinale unde au tras pe dreapta și au „amendat” cu câte un mărțișor toate conducătoarele auto care au trecut prin zonă. De câteva mărțișoare s-au bucurat și femeile care au trecut pe trotuar, în calitate de pietoni.
Anunţat cu surle şi trâmbiţe, Oradea organiza deunăzi All-Star Game-ul românesc. Evenimentul se dorea a fi un spectacol total, de vreme ce aduna în Arena Alexe cam tot ce avea mai bun baschetul românesc. Cu tot cu străini...
E arta arta plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsufleţite sau forme decorative abstracte.
În România, arta plierii hârtiei încă considerată a face parte doar din segmentul disciplinelor pedagogice care dezvoltă îndemânarea, uitându-se, poate din ignoranţă, de latura spirituală pe care această artă o are în ţara ei de origine, Japonia. Cu toate acestea există profesori, care propagă acest spirit.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conferinţa „Ce am crezut că ştiam şi nu ştiam şi am aflat în cele din urmă” a fost susţinută de către Horia-Roman Patapievici la Muzeul Ţării Crişurilor.
România
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Lucrările la tronsoanele de drum expres, parte a Via Carpathia, de pe teritoriul României, ar putea începe în această toamnă, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan.
România
Doi băieți, în vârstă de 4 și 6 ani, și-au pierdut viața marți, după ce au căzut într-o groapă cu apă format într-un fost canal, aflat pe raza orașului Huedin, județul Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deoarece informațiile apărute în spațiul public privind stadiul lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei de cale ferată Cluj- Napoca- Oradea- Episcopia Bihor pun sub semnul întrebării respectarea termenului impus prin PNRR, deputata PNL Arina Moș l-a interpelat, de la tribuna Camerei Deputaților, pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu pe această temă.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor anunță că Drumul Apusenilor (DJ 108J), pe sectorul Stâna de Vale – Coada Lacului, rămâne închis circulației până la data de 15 iunie 2025.
1
BIHON Sport local
Campionatul European de Taekwon-do ITF s-a desfășurat în perioada 23 – 27 aprilie la Sarajevo (Bosnia&Herțegovina).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul, care va avea loc miercuri, 30 aprilie, va fi dirijat de maestrul Adrian Morar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de marți, 29 aprilie.
Bihon CSM Oradea
Bazinul Acoperit Crișul a găzduit cel de-al doilea turneu final al Campionatului Național de polo U18 ani.