Miercuri noaptea, amatorii de salsa s-au adunat cu mic cu mare în incinta clubului Ibiza pentru o petrecere în cadrul căreia cuvântul de ordine a fost „dansul“, comunitatea din Timişoara care îmbrăţişează acest stil reuşind să creeze un spectacol fascinant.
Două dintre formaţiile invitate la Festivalul Internaţional de Folclor de la Oradea au dansat la Lotus.
Este colecţia propusă de Absolventa Facultăţii de Arte la Gala diplomelor 2012.
Grupa mică şi grupa mijlocie de performanţă de la Fit Fance Vogue Center au participat la Festivalul concurs „Flori în oraşul florilor” care a avut loc la Timişoara.
Elevii de la cercul de dans de la Clubul Copiilor din Aleşd au participat în perioada 16-17 iunie la Festivalul naţional de muzică şi dans BATCA de la Drăgăşani (judeţul Vâlcea), manifestare ajunsă la ediţia a VI-a.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un adolescent de 17 ani a ajuns în fața judecătorilor după ce l-a jefuit pe un localnic din Lugașu de Jos, iar din banii furați de la acesta i-a dat o parte unui văr mai mic, pe care l-a și cinstit cu câteva beri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 15 - 17 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipa BITS_Radka, formată din doi elevi ai Colegiului Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, Răzvan Mociar și Andrei Bar, a avut o performanță impresionantă la cea de-a 15-a ediție a competiției internaționale de robotică Robochallenge, desfășurată la București între 1 și 3 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut pe parcursul zilei de joi, 14 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După alegerea lui Horea Abrudan în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, pentru funcția de inspector general școlar, propunerea ar urma să vină din partea celui care a ocupat respectiva funcție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În acest weekend, mai exact duminică, 17 noiembrie de la ora 20:00, la Oradea Arena, va avea loc concertul lui tenorul Andrea Bocelli.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru percheziții au fost făcute de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor, în cazul unui bărbat de 34 de ani, din Oradea, anchetat pentru că ar fi intrat peste un localnic din Sârbi, l-ar fi lovit și a tras cu pistol deținut ilegal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fostul premier se va afla în vizită în Oradea în cursul zilei de sâmbătă, 16 noiembrie.
2