Marţi, în sala Filarmonicii Banatul a avut loc deschiderea festivă a Zilelor culturii sârbe la Timişoara. Filmul „Pălăria profesorului Kosta Vujic” a oferit celor prezenţi (dacă mai era nevoie) dovada valorii pe care o are cultura ţării vecine şi a deschis seria evenimentelor care, timp de o lună, îi vor încânta pe admiratorii tradiţiilor ţării vecine.
Miercuri, 7 noiembrie 2012, ora 14,00, la Timisoara se va desfăşura dezbaterea-prezentare cu tema “Finanţarea culturii în noua perspectivă financiară 2014-2020”.
Ambasadorul Franţei în România, Excelenţa Sa Philippe Gustin, se va afla la Timişoara joi, 27 septembrie 2012. Pe lângă întâlnirile cu oficiliatăţile locale, programul său cuprinde o ceremonie specială: doi oameni de cultură timişoreni vor primi cu această ocazie importante distincţii onorifice franceze.
Tinerii interpreţi de muzică populară din Banat sunt provocaţi la un nou "turnir" muzical de primăvară. Topul Mărţişorului este o competiţie deschisă deopotrivă soliştilor români, germani, maghiari, sârbi, bulgari, romi sau ai oricăror altor comunităţi din Banat, declară organizatorii.
Evenimentul are ca scop atragerea tinerilor spre cultură, artă şi tradiţie.
powered by Surfing Waves
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
9
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.