Grecia ia în calcul posibilitatea de a-şi vinde sau de a-şi concesiona o parte din cele 6000 de insule în încercarea disperată de a-şi achita datoriile externe, relatează The Guardian.
Numărul măsurilor de executare silită au crescut, valoarea încasărilor a scăzut.
Indicele preţurilor la produse alimentare, nealimentare şi servicii a crescut faţă de 2009 cu 7,9%.
Patronatele au propus o serie de măsuri FMI pentru ieşirea României din criză.
De curând a apărut o parodie foarte interesantă cu privire la dezastrul ecologic provocat de compania petrolieră British Petrol. Managementul firmei este ridiculizat la maxim când un pahar cu cafea este vărsat pe masă iar angajaţii vin cu idei total deplasate pentru a şterge pata.
powered by Surfing Waves
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.
Fost procuror militar şef, generalul şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”.
Peste 20.500 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
1
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor noi mesaje false transmise în numele său.