Duminica, la Oradea, vremea a fost schimbatoare. Rafalele de vant care pornite spre la lasarea serii au provocat scurte pene de curent, iar circulatia tramvaielor in municipiu a fost intrerupta pentru cateva zeci de minute.
ORADEA - Câteva zeci de elevi de la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea au mărşăluit vineri la amiază pe Corso-ul orădean, pentru a atrage un semnal de alarmă cu privire la pericolul reprezentat de droguri. VIDEO
ORADEA - Mâine, pentru ora 10.00 a fost anunţată dezbaterea pe marginea amenajării Pieţei Unirii. Tema a stârnit o adevărată vâlvă vineri, în plenul Legislativului, cu atât mai mult cu cât verzii nu fuseseră invitaţi la şedinţă iar subiectul nu figura pe ordinea de zi.
AVRAM IANCU - Marţi, reprezentanţii Direcţiei Apelor Crişuri (DAC), ai Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) şi ai Direcţia Apelor Gyula-Ungaria au făcut o simulare în caz de inundaţii, pe râul CrisulNegru, în sectorul Talpoş – Zerind, la 12 kilometri de frontiera ungară.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Echipa orădeană a avut momente bune de joc, însă a fost prea puțin pentru a lua măcar un punct în fața Corvinului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul nefericit a fost făcut pe rețelele de socializare de către reprezentanții Primăriei Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, s-a produs un incendiu la o gospodărie situată în localitatea Remeți, comuna Bulz.
România
Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, duminică, pe români să meargă la vot pentru alegerea noului şef al statului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul electoral din județul Bihor a decurs fără incidente majore până la ora 11:30, însă au fost semnalate șapte posibile nereguli, toate fiind în curs de verificare de către autorități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a votat duminică, 24 noiembrie, la alegerile prezidențiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Senatoarea PNL, Arina Moș, a votat la secția 143 din Oradea, în jurul orei 11.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare al solicitării transmise de către președintele secției de votare nr. 554 din Băile Felix, Biroul Electoral Județean a decis suplimentarea numărului de buletine de vot la respectiva secție.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume".
România
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a îndemnat alegătorii, duminică, să voteze "cei mai competenţi oameni" care se regăsesc pe buletine.