După 10 luni de mandat, Pasztor Sandor pleacă de la şefia Apelor mulţumit că a adus lucrări în bazinul Crişuri de 40 milioane de lei.
Administraţia Bazinală de Apă Crişuri în parteneriat cu Tiszántúli Vizügyi Igazgatóság, Debrecen a implementat proiectul Dezvoltarea sistemului comun de apărare împotriva inundaţiilor pe malul drept al râului Crişul Repede în zona transfrontalieră. Lucrările, care au fost executate în cadrul proiectului de către partenerul român, sunt amplasate pe râul Crişul Repede, pe teritoriul localităţilor Toboliu şi Tărian, judeţul Bihor.
Legătura peste Crişul Repede, între străzile Dragoş Vodă şi Făcliei va fi gata doar la primăvară.
Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primărie anunţă finalizarea lucrărilor la tronsonul I al pistei de biciclete transfrontaliere.
Joi, puţin după orele prânzului, un trecător de pe podul Dacia a alertat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, prin numărul Unic pentru Urgenţe 112, că zăreşte în apă ceea ce pare a fi trupul unei persoane.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În municipiul Oradea, vacante sunt 394 de locuri de muncă disponibile atât pentru cei cu studii superioare cât și pentru cei fără studii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Actriţa Mădălina Mihai este câştigătoarea a sezonului 16 al emisiunii iUmor de anul acesta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festivalul-concurs de preparare tradițională a cărnii are loc la sfârșitul aceste săptămâni în parcarea Era Shopping Park Oradea
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a manifestat în cursul dimineții zilei de 7 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orchestra de Cameră „Franz Liszt” este recunoscută ca orchestra națională a Ungariei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președinte AJH Bihor și fost consilier local în Oradea, două mandate, Pavel Mercea a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Copăcel.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipa orădeană s-a impus cu scorul de 85-67, după o partidă pe care a controlat-o cu autoritate.
România
Platforma de livrare rapidă Tazz va pune în vânzare peste 200.000 de vouchere în valoare de peste 20 de milioane de lei, în perioada 8-10 noiembrie, pentru a fi utilizate la 1.500 de restaurante şi magazine partenere din oraşele în care serviciul este activ, anunţă compania într-un comunicat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 190G, care leagă județele Bihor și Sălaj, prin comuna Balc, au fost finalizate.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea admis, miercuri, o cerere a autorităților judiciare din Germania privind predarea unui cetățean român vizat de un mandat european de arestare emis de un magistrat din Nordhom, un oraș din landul Saxonia Inferioară, pe 8 octombrie 2024.