Aproape uitată de toţi orădenii, soarta lui Nicolae Oros, judecat în detenţie ca principal şi unic suspect într-un caz de omor, săvârşit acum un an asupra taximetristului Peter Bajkan, este încă în mâinile justiţiei orădene.
Înregistrarea arată un Mercedes gri, traversând mulţimea şi trecând de mai multe ori peste corpul palestinianului, înainte de a fi oprit de un poliţist.
Odvos Aurel (36 ani) a fost găsit mort, cu gâtul tăiat, marţi la amiază, într-o zonă cu boscheţi de pe strada Ogorului. În urma cercetărilor preliminare, procurorii au stabilit că victima era o persoană violentă, cu o crimă „la activ” pentru care a fost condamnat şi închis în urmă cu zece ani.
ORADEA - Patru fraţi, rămaşi fără mamă în urmă cu doi ani şi fără mătuşa care i-a îngrijit apoi, au fost luaţi luni în plasament de către inspectorii de la Protecţia Copilului. În urmă cu doi ani, tatăl a omorât-o pe mama copiilor într-un mod extrem de brutal. Copiii au acum un adăpost şi vor merge la şcoală şi la grădiniţă.
Tribunalul Bihor a decis arestarea preventivă pentru
30 de zile a lui Petru Oprea (30 ani), din Roit, acuzat
că şi-ar fi ucis tatăl în noaptea de
10 iulie.
powered by Surfing Waves
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
9
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.