Constructorul auto american General Motors anticipeaza ca va primi ajutoare de 1 miliard euro de la Marea Britanie, Spania si Polonia, cu care sa isi restructureze filiala Opel, fapt ce ar putea determina GM sa pastreze compania germana, relateaza cotidianul Wall Street Journal, citat de AFP.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş a dispus trimiterea în judecată a fostului administrator şi asociat al SC Vasco SRL din Vaşcău.
Potrivit unui comunicat de presă al BNR, principalele nouă instituţii de credit cu capital străin din România şi-au reafirmat angajamentul în ceea ce priveşte menţinerea expunerii faţă de România.
ORADEA - Două autobuze marca Volvo din seria primelor 12 achiziţionate de Regia Autonomă Oradea Transport Local au sosit în noaptea de marţi spre miercuri la sediul instituţiei de pe strada Atelierelor. Video
ORADEA - Consiliul Local Oradea a votat în unanimitate, joi, cele două proiecte de hotărâre care vizau bugetul OTL.
powered by Surfing Waves
Capriciile vremii au făcut ca partida de la Sântandrei să înceapă cu aproape o oră mai târziu, până când gazdele au reușit să îndepărteze mare parte din stratul de zăpadă care a acoperit suprafața de joc a Stadionului Crișul.
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
1
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.