Bihon.ro a pornit un nou concurs. La pragul Sărbătorilor de iarnă răspunde corect la întrebările din testul de mai jos şi Anul Nou poate să îţi aducă un premiu.
Polițiștii au demarat campania „Tu decizi! Votează legal!” prin care cetățenii vor fi informați cu privire la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului. În acest sens membrii Centrului Judeţean de Comunicare au lipit afișe și au împărțit pliante timișorenilor.
powered by Surfing Waves
Întâmplare înfiorătoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Oradea.
În etapa a 24-a desfășurată sâmbătă și duminică s-au marcat 31 de goluri.
Deși a fost înregistrată cu aparatul radar montat pe o autospecială a Poliției Rutiere, iar agenții au susținut că prin gestul său a pus în pericol siguranța ei și a celorlalți participanți la trafic, o femeie din Oradea a avut câștig de cauză după ce s-a adresat Justiției și a cerut anularea sancțiunii pe care a primit-o, pe motiv că nu ar fi dat prioritate unui pieton.
Turneul final al Campionatului Național de baschet U14 ani a avut loc la Oradea, cu participarea a 12 echipe.
Un colț de natură afectat de forțele devastatoare ale vântului își recapătă speranța, mulțumită unei inițiative comunitare impresionante derulate sâmbătă în județul Bihor.
În noul spectacol de stand-up comedy, cei doi ne vor amuza cu numeroase întâmplări inspirate din experiențele cotidiene.
Joi, 24 aprilie, sergent major Cătălin Vlădica, pompier tot în cadrul Stației Beiuș, a intervenit la accidentul grav petrecut în localitatea Dușești, comuna Ceica, în urma căruia, 5 victime au fost transportate la spital, dintre care un tânăr de 15 ani aflat în comă.
Echipa Salvamont Bihor aflată în patrulare în zona Padiș-Glăvoi a intervenit pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unei victime cu o leziune la membrul inferior stâng, aflată în amonte de Izbucul din Poiana Ponor.
Sâmbătă, 26 aprilie, în jurul orei 11.40, plutonier adjutant Morna George Ciprian, paramedic în cadrul Secției de Pompieri Beiuș, a salvat viața unei femei aflate în stop cardio-respirator, în localitatea Brătești, comuna Răbăgani.
CSM CSU Oradea s-a impus cu scorul de 90-62 în fața echipei CS Vâlcea 1924, în ultimul meci din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin.
Un bărbat de 32 de ani, din Gepiu, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că a condus fără permis, a intrat cu mașina într-un șanț, după care, de supărare, a încercat să o incendieze.