Băieţelul în vârstă de 11 ani, din Canada, aduna lemne din curtea casei sale, când s-a trezit faţă-n faţă cu animalul sălbatic. Căţelul său, un golden retriever, a sărit la gâtul pumei cu care a început să se lupte.
ORADEA - Duminică, în jurul orei 15:20, pe strada Clujului din municipiu, şoferul orădean T.I.D. (44 ani), aflat la volanul unui autoturism în condiţiile unui carosabil acoperit cu polei şi gheaţă, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor. Astfel, le-a acroşat pe orădencele K.I. (26 ani) şi S.G. (22 ani), care împingeau un cărucior în care se afla un copilaş de numai doi ani.
Orice copil care primeşte cadouri este fericit şi se bucură, dar copilul din imaginile următoare duce această bucurie la extrem. Strigă cât îl ţine gura şi începe să tremure în momentul în care a primit cadoul mult dorit. Imaginile au fost postate pe youtube.
Tragedie, lipsă de informare şi teamă. Femeia suspectă de gripă nouă, despre care o sursă neoficială ne-a declarat săptămâna trecută că ar avea confirmată infecţia cu A/H1N1 (motiv pentru care ni s-a comunicat că i s-ar fi efectuat cezariana – pentru a salva copilul) a decedat ieri dimineaţă.
ORADEA - Gravida suspectă de gripă nouă a fost confirmată prin analize de virusologie, ca având infecţia cu A/H1N1. Joi i s-a făcut cezariană şi copilul este în stare bună de sănătate. Femeia are formă mai severă de gripă nouă, dar se află în tratament.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Divizionara A de handbal feminin CSU Oradea a fost aproape de un rezultat favorabil în prima deplasare din noul sezon, pe terenul echipei CSM Făgăraș.
Bihon CSM Oradea
Eliminată din FIBA Basketball Champions League în urma înfrângerii la limită în fața echipei PAOK Salonic, CSM CSU Oradea va evolua în grupele FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat dintr-o localitate aflată lângă Oradea a fost nevoit să se adreseze Justiției după ce, deși nu băuse nimic înainte de a se urca la volan, o verificare cu aparatul alcooltest făcut la un control de rutină a indicat că avea o alcoolemie de 0,09 la mie în aerul expirat.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 21 septembrie, la ora 05:35, polițiștii bihoreni au fost sesizați, prin 112 că, pe D.N.79, în afara localității Mădăras, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un TIR și un biciclist.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut sâmbătă, 21 septembrie, pe strada Ogorului din Oradea.
6
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean a fost filmat pe contrasens la Parcul 22 Decembrie Incidentul a fost filmat de către un participant la trafic, vineri, 20 septembrie, care a distribuit apoi filmarea pe rețelele de socializare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale anunță că au fost făcute vizite inopinate la câteva sedii importante din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe parcursul zilei de vineri, 20 septembrie, orădenii au putut vedea cum în Piața Unirii se filmează un nou episod al emisiunii „Poftiți pe la noi”, prezentată de Nea Marin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproximativ 150 de mineri s-au strâns, vineri, în fața Casei de Cultură de la Ștei pentru a protesta.
Mapamond
Dunărea se revarsă în Budapesta. Străzile și clădirile din apropierea falezei au fost inundate, iar apa a ajuns până la clădirea Parlamentului. Se construiesc în continuare baraje temporare. Circulația este închisă în zonele în care fluviul traversează orașul.
4
Mapamond
Cea mai nouă celebritate din Thailanda, puiul de hipopotam „Moo Deng'', reprezintă o adevărată provocare pentru îngrijitorii săi de la parcul zoologic în care este ţinut, aflat la sud de capitala Bangkok, pentru că atrage un flux neaşteptat de mare de vizitatori, transmite Reuters, relatează Agerpres.