Cluj-Napoca. Universitatea Transilvania a mai realizat un transfer şi acum aşteaptă sosirea antrenorului Remus Moldovan.
BUCURESTI - Asociaţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului, AEPADO, şi
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române,
organizează marti, 28 aprilie, în sala de
conferinţe ANA, conferinţa naţională
„Fii conştient, nu dependent!”, din cadrul
proiectului naţional antidrog cu acelaşi nume,
aflat la a doua ediţie.
ORADEA - Federaţia Patronilor Bihor va organiza un
forum despre reabilitarea termică a locuinţelor.
Orădenii au ocazia să schimbe faţa
oraşului. În acelaşi timp pot
să-şi schimbe confortul termic cu cheltuieli
minime sau chiar deloc. Pentru aceasta au la
dispoziţie două programe, unul local şi unul
guvernamental.
ORADEA - 300 de participanţi care au prezentat 220 de
lucrări s-au prezentat la Conferinţa
Naţională. Discuţiile se vor întinde
pe durata a două zile, sunt grupate în
şapte secţiuni de dezbateri, care la rândul
lor au fost împărţite pe 25 de paneluri.
Moneasa - În sala de conferinţe a Hotelului Parc din Moneasa, va avea loc, maine, 17 octombrie, ora 12, şedinţa festivă de deschidere a Congresului de kinetoterapie, ajuns la ediţia a VI-a. La lucrări participă peste 100 de specialişti din România, Serbia, Ungaria şi Republica Moldova.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
După patru victorii consecutive în Seria A a Diviziei A de handbal masculin, liderul CSM Oradea a pierdut în deplasare derby-ul cu CSM Reșița, formație clasată pe locul 3 înaintea acestei confruntări.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea și-a continuat șirul succeselor în Liga Națională de baschet masculin și a dispus sâmbătă în deplasare de FC Argeș Pitești, cu scorul 76-67 în etapa a 5-a de campionat.
BIHON Sport local
Apăsați de rezultatele negative, jucătorii de la CS Diosig Bihardiosezeg au obținut un punct de moral pe terenul echipei CSM Sighetu Marmației, scor 1-1 (0-1), după șase eșecuri consecutive.
BIHON Sport local
Echipa pregătită de Călin Cheregi se mobilizează exemplar când joacă în fața fruntașelor din Seria 10.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost lovit în plin de o mașină în Piața Unirii din Oradea. Accident și pe Calea Aradului
Ambele incidente s-au petrecut în cursul zilei de sâmbătă, 19 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ionuț Cristian Garai, bărbatul acuzat că a agresat sexual două adolescente din Oradea, a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare, cu executare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 18 octombrie, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu la un garaj din Aleșd, împiedicând extinderea flăcărilor la casele, anexele și vehiculele din jur.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 18-19 octombrie, în cadrul unei acțiuni de tip „razie” au fost mobilizați pe drumurile orădene 108 polițiști alături de jandarmi, polițiști de frontieră și reprezentanți ai altor instituții.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții Termoficare Oradea au transmis că reluarea furnizării agentului termic va începe de miercuri, 16 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă susținute vineri de către viceprimarul municipiului Oradea, Teofil Filimon, și directorul Operațiuni din cadrul RER Vest, Florin Robotin, au fost prezentate pregătirile efectuate de operatorul de salubrizare pentru sezonul de iarnă 2024-2025, în vederea asigurării activității de dezăpezire pe raza municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de vineri, 18 octombrie.