Sindicatul „Civica” a anunţat cu o zi înainte de votul Consiliului Local că propunerile sale pentru evitarea concedierilor au fost respinse de conducerea Primăriei Oradea.
Conducerea Consiliului Judeţean a atacat cu recurs la Curtea de Apel hotărârea Tribunalului Bihor prin care instituţia era obligată să-i plătească fostului director al Bibliotecii Judeţene , Traian Ştef, drepturile salariale pentru mai multe luni.
O nouă serie de negocieri între conducerea RER Ecologic şi angajaţi se anunţă pentru decembrie.
ORADEA - Toth a refuzat luni să-şi prezinte
demisia de onoare cerută de primarul Ilie Bolojan, iar
marţi Adunarea Generală a Acţionarilor a
decis să-l menţină în funcţia de
preşedinte al FC Bihor până la finalul
contractului scadent în iunie. Video

powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Angajați ai Spitalului de Psihiatrie din Ștei au fost duși, joi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în cadrul unei anchete ce vizează, potrivit unor surse citate de ebihoreanul.ro, acuzații de agresiuni asupra unora dintre pacienții internați în unitatea medicală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor transmise de președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, instituția va depune o cerere de finanțare pentru a obține fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru realizarea primei împăduriri pe terenuri de pe raza județului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari bihoreni au fost solicitați să intervină în mai multe localități din județ pentru îndepărtarea unor stâlpi căzuți și a unui copac prăbușit pe carosabil.
România
În ședință de guvern de joi, 13 martie 2025, au fost aprobate modificări importante privind statutul personalului silvic din cadrul Romsilva, instituția care administrează pădurile din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, directorul Direcției Silvice Bihor, Teodor Suciu, șeful Inspectoratului Școlar Județean, Alin Ștefănuț, și prof. Univ. Adrian Timofte, de la Departamentul de Silvicultură și Inginerie Forestieră din cadrul Universității Oradea, au prezentat principalele repere ale celei de-a treia ediții a proiectului „Bihorul plantează”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a emis în cursul zilei de joi, 13 martie o avertizare imediată de tipul cod galben de vreme rea, valabilă pentru mai multe localități din Bihor.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valoare totală a drumului este de 87 de milioane de lei, iar pasajul, pe care Consiliul Județean s-a angajat să îl realizeze, ar costa 42 de milioane.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea dispută vineri, 14 martie, partida din deplasare cu Dinamo București. Meciul contează pentru etapa a 23-a din cadrul sezonului regulat al Ligii Naționale și va avea loc cu începere de la ora 18:00, în direct la Digi Sport 3, Prima Sport și FRB TV (YouTube).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă consacrată prezentării a trei puncte de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 14 martie, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat intenția de a depune o cerere de finanțare pentru obținerea sumelor necesare achiziționării de utilaje specifice lucrărilor de curățare și întreținere a drumurilor județene.