DNA a informat, pe propriul site, ca s-a emis sentinta definitiva in cazul fostei sefe a Partidului Verde Bihor, prinsa ca a vandut locuri in comisiile electorale la Alegerile europarlamentare.
Raul Zetocha, tânărul judecat pentru omor calificat prin cruzimi, a fost condamnat definitiv, miercuri, de magistraţii Curţii de Apel Oradea, la 10 ani de închisoare cu executare.
Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Agentul de poliţie Ionuţ Sala a fost condamnat cu suspendare, în timp ce mituitorul său, Lucian Câmpean, cu executare.
Bihoreanul Ramy Câmpean a fost prins de polițiștii din Biharia după ce acesta a revenit în țară pentru a-și reface actele pe care le-a pierdut.
powered by Surfing Waves
Intrarea în turul doi la alegerile prezidențiale l-au făcut pe Călin Georgescu să își schimbe brusc discursul.
Etapa a 15-a, ultima din tur, amânată din cauza ninsorii căzute vineri noaptea se va desfășura pe parcursul acestei săptămâni.
Începând cu data de 1 decembrie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I.
Raluca Nagy a fost finalista din partea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2022.
Registrul Auto Român a anunțat că toate stațiile ITP din țară funcționează normal, după ce sistemul informatic a fost defect timp de mai multe zile. Joi, 21 noiembrie, o avarie majoră a blocat activitatea RAR și a stațiilor ITP din țară.
Polițistul a fost găsit în stare gravă în propria sa mașină în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie.
Pugilistul Vlăduț Marian Preda (23 de ani) participă în această săptămâna Campionatul Național de Box pentru seniori (25-30 noiembrie), programat la Târgu Mureş, fiind legitimat la ACS „Moga Răzvan” Oradea.
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat, marţi, că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţiei partidelor, a cheltuielilor cu demnitarii şi a numărului de ministere.
6
Concertul va fi susţinut de studenții Departamentului de Muzică al Facultății de Arte din Oradea.
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
5