„Hingherii” orădeni nu se dezmint. Marți, în jurul orei 15, în plină aglomerație, hingherii auto au blocat circulația rutieră pe strada Sulyok Istvan pentru a putea ridica un autoturism parcat neregulamentar.
Pe zi ce trece, bicicleta câştigă tot mai mulţi adepţi, însă, indiferent de vârstă, aceasta trebuie utilizată corect, în spiritul conduitei preventive.
Autorităţile de frontieră ungare, au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea că, în perioada 14 martie, începând cu ora 23:00 – 15 martie, până la ora 23:00 şi între 16 martie, începând cu ora 23:00 şi 17 martie, până la ora 23.00, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone (cu excepţia celor care transportă animale vii şi produse perisabile).
Un tramvai care circula pe linia 5 a deraiat, vineri după-amiază, la Timișoara. Din fericire nu au existat răniți, însă incidentul le-a dat bătăi de cap angajaților RATT, care au intervenit cu o macara și s-au chinuit mai multe zeci de minute să repună tramvaiul pe șine.
Agenții de la circulație monitorizează mașinile cu numere străine. Timp de două zile toate autoturismele cu numere străine au fost trase pe dreapta, iar dacă la volan se afla un cetățean român, autoturismul era luat în evidența polițiștilor. Peste 150 de mașini cu numere străine au fost trecute în evidență de la începutul anului.
powered by Surfing Waves
România
Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, solicită Curţii Constituţionale anularea rezultatelor din primul tur al alegerilor.
România
Intrarea în turul doi la alegerile prezidențiale l-au făcut pe Călin Georgescu să își schimbe brusc discursul.
BIHON Sport local
Etapa a 15-a, ultima din tur, amânată din cauza ninsorii căzute vineri noaptea se va desfășura pe parcursul acestei săptămâni.
România
Începând cu data de 1 decembrie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Raluca Nagy a fost finalista din partea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2022.
România
Registrul Auto Român a anunțat că toate stațiile ITP din țară funcționează normal, după ce sistemul informatic a fost defect timp de mai multe zile. Joi, 21 noiembrie, o avarie majoră a blocat activitatea RAR și a stațiilor ITP din țară.
România
Polițistul a fost găsit în stare gravă în propria sa mașină în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie.
BIHON Sport local
Pugilistul Vlăduț Marian Preda (23 de ani) participă în această săptămâna Campionatul Național de Box pentru seniori (25-30 noiembrie), programat la Târgu Mureş, fiind legitimat la ACS „Moga Răzvan” Oradea.
România
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat, marţi, că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţiei partidelor, a cheltuielilor cu demnitarii şi a numărului de ministere.
6
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul va fi susţinut de studenții Departamentului de Muzică al Facultății de Arte din Oradea.