Aceasta este recomandarea specialiştilor prezenţi la conferinţa cu tema ,,Operaţia cezariană în secolul XXI’’.
Cezariana la cerere nu va mai fi gratuită, după introducerea pachetului medical de bază.
O tragedie a unei familii din Beiuş prin decesul unei femei la naştere trenează şi acum în instanţele beiuşene.
Sarcina este una dintre cele mai frumoase perioade in viata unei femei, insa dupa nasterea copilului organismul are nevoie de timp pentru a se acomoda tuturor schimbarilor la care a fost supus.
Tragedie, lipsă de informare şi teamă. Femeia suspectă de gripă nouă, despre care o sursă neoficială ne-a declarat săptămâna trecută că ar avea confirmată infecţia cu A/H1N1 (motiv pentru care ni s-a comunicat că i s-ar fi efectuat cezariana – pentru a salva copilul) a decedat ieri dimineaţă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dragoș Mihai Dobocan, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea, a fost invitat să își expună lucrările pentru a doua oară la sediul UNESCO din Paris.
România
Pe fondul pregătirilor pentru mini-vacanța de 1 Mai, Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), trage un semnal de alarmă cu privire la achiziționarea produselor alimentare specifice acestei perioade, în special carnea tocată și berea, nelipsite de pe mesele românilor.
România
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că sesiunea de înscriere a producătorilor auto în cadrul programului „Rabla 2025” va începe miercuri, 30 aprilie, și se va încheia la 7 mai, la ora 23:59.
România
Angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au intrat astăzi în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, în semn de protest față de proiectul de reorganizare propus de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați reținuți de polițiștii bihoreni sub acuzația că au furat bijuteriile din cutia Icoanei Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Izbuc din Bihor au fost puși în libertate în cursul zilei de marți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conferinţa „Ce am crezut că ştiam şi nu ştiam şi am aflat în cele din urmă” a fost susţinută de către Horia-Roman Patapievici la Muzeul Ţării Crişurilor.
România
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Lucrările la tronsoanele de drum expres, parte a Via Carpathia, de pe teritoriul României, ar putea începe în această toamnă, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan.
2
România
Doi băieți, în vârstă de 4 și 6 ani, și-au pierdut viața marți, după ce au căzut într-o groapă cu apă format într-un fost canal, aflat pe raza orașului Huedin, județul Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deoarece informațiile apărute în spațiul public privind stadiul lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei de cale ferată Cluj- Napoca- Oradea- Episcopia Bihor pun sub semnul întrebării respectarea termenului impus prin PNRR, deputata PNL Arina Moș l-a interpelat, de la tribuna Camerei Deputaților, pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu pe această temă.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor anunță că Drumul Apusenilor (DJ 108J), pe sectorul Stâna de Vale – Coada Lacului, rămâne închis circulației până la data de 15 iunie 2025.
3