ORADEA - Direcţia Apelor Crisuri (DAC) a efectuat în aceste zile mai multe controale legate de lucrările realizate pe malul drept al Crisului Repede, din vecinătatea Bazinului Olimpic, care au dus la descoperirea mai multor nereguli.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Amendat de Poliția Locală cu 1.000 de lei pentru că nu și-ar fi îngrijit un teren, un orădean a obținut în instanță anularea sancțiunii despre care a susținut că ar fi primit-o din cauză că „agentul constatator a apreciat că lucrările (de întreținere – n. red.) nu au condus la rezultatul care să îl satisfacă”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Toboliu va intra pe harta localităților din Bihor conectate la rețeaua națională de distribuție a gazelor naturale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Nojorid derulează un amplu proiect de modernizare a infrastructurii agricole, finanțat din fonduri europene, în valoare totală de 1.491.000 de euro.
România
O propunere legislativă înregistrată recent la Senat vizează modificarea Legii construcțiilor, în sensul de a elimina obligativitatea autorizației de construire pentru solariile și serele amplasate în curțile sau grădinile din jurul locuințelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un caz mai puțin obișnuit s-a aflat recent pe rolul Judecătoriei Oradea, care a fost chemată să soluționeze o plângere formulată de reprezentanții unui bar din gara orașului. Barul respectiv a fost sancționat de polițiștii de la Serviciul Transporturi Feroviare cu avertisment și cu oprirea activității pentru o perioadă de 20 de zile. Motivul: angajații barului ar fi servit cu alcool un client, deși acesta s-ar fi aflat deja într-o vădită stare de ebrietate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mihai Sorin Dringo se află, fără îndoială, într-o perioadă extrem de fastă a carierei sale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția a 29-a a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (JBMO) s-a desfășurat în perioada 24-29 iunie 2025, în Macedonia de Nord, la Struga și Ohrid.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul a avut loc sâmbătă, 28 iunie, puțin după orele 19:00.
România
Din 1 iulie 2025, ANAF intră într-o nouă etapă de digitalizare, prin lansarea sistemului RO e-TVA – Notificarea de Conformare, un mecanism menit să reducă discrepanțele dintre ceea ce declară contribuabilii și ceea ce știe deja Fiscul.