Poliţiştii şi procurorii au finalizat cercetările faţă de un sătmărean suspectat că a traficat persoane în scopul cerşetoriei.
Nu atât raziile organizate de Poliţia Locală, cât frigul a condus la scăderea numărului de cerşetori, în această perioadă, la Timişoara. Unii dintre ei fie s-au ascuns în clădiri părăsite odată cu răcirea vremii, fie au decis să plece acasă peste iarnă, au constatat autorităţile locale. Unii dintre cei prinşi la cerşit au o situaţie materială decentă, spun reprezentanţii Poliţiei Locale.
Vânzarea ţigărilor de contrabandă, cerşetorii, circulaţia căruţelor, gunoaiele, câinii fără stăpân şi maşinile parcate pe trotuare. Acestea au fost principalele probleme reclamate de timişoreni în cadrul unei întâlniri cu preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor consultative de cartier din oraş organizată miercuri de Poliţia Locală.
Un loc frecventat de cerşetori şi oamenii străzii este Complexul Studenţesc din Timişoara. Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar şi agenţii Poliţiei Locale au organizat miercuri seara o razie în complex, fiind adunate din zonă 16 persoane.
Poliţiştii locali din Timişoara au adunat şi în weekendul trecut zeci de cerşetori de pe străzile din municipiu. Chiar dacă în ultima perioadă acest gen de acţiuni s-a intensificat, fenomenul cerşetoriei în oraş este departe de a fi ţinut sub control.
powered by Surfing Waves

România

Semințe de susan retrase din magazinele Lidl din cauza riscului de contaminare cu Salmonella
 Un lot de semințe de susan comercializat sub brandul Belbake în rețeaua de magazine Lidl a fost retras preventiv de la vânzare, ca urmare a suspiciunilor privind contaminarea cu bacteria Salmonella, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patru tineri din Oradea transformă internetul într-un aliat pentru educația liceenilor din România
Patru tineri din Oradea, prieteni încă din liceu, au lansat un proiect independent – BioTop Academy – pentru a le oferi elevilor din România o alternativă educațională accesibilă, menită să îi pregătească nu doar pentru Bacalaureat, ci și pentru viață.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Șofer drogat, prins pe contrasens, lângă sediul Poliției Bihor
Incident mai puțin obișnuit în plin centrul municipiului Oradea, unde un bărbat de 24 de ani, dintr-un sat de lângă reședința de județ, a fost prins de polițiștii rutieri în timp ce conducea drogat, pe contrasens, în apropierea sediului Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Aunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

România

Asociațiile de locatari și primăriile vor putea accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice
Ministerul Energiei a repus recent în dezbatere publică un proiect de ordonanță ce vizează lansarea programului de finanțare Urban-Up, prin care asociațiile de locatari, de proprietari sau chiriași, dar și primăriile, vor putea primi sprijin financiar pentru instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei electrice.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un parc fotovoltaic în valoare de 2,4 milioane de lei va fi construit în comuna Pietroasa
Printr-un contract de finanțare semnat de primarul Alin Laza la Ministerul Energiei, în comuna Pietroasa se va realiza un parc fotovoltaic cu o putere instalată de 358 kW.

BIHON Sport local

Pragmatism made in Sânmartin! Lotus Băile Felix și-a mărit distanța față de locul 2!
După 0-1, 0-0, în sezonul regular, și 0-0 în primul duel din play-out, Lotus Băile Felix a reușit să-și treacă în palmares prima victorie în fața echipei CSC Peciu Nou, care a fost pe primul loc cea mai mare parte a campionatului în Seria 9.

Bihon CSM Oradea

CSM CSU Oradea vrea să mai facă un pas spre calificarea în semifinalele turneului play off
CSM CSU Oradea susține sâmbătă seară meciul doi al întâlnirii cu SCM Universitatea Craiova, contând pentru sferturile de finală ale turneului play off. Partida va avea loc cu începere de la ora 19:00, la Oradea Arena.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Intervenție în centrul Oradiei, după ce au căzut bucăți de tencuială
Incidentul a avut loc vineri, 2 mai, în jurul orei 20:00. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

La Chișlaz, oamenii stau de trei zile cu ochii pe robinete să prindă apă în timpul zilei

România

Ordinul legat de monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ a fost publicat în Monitorul Oficial
Ordinul legat de monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri, 30 aprilie. 1

România

BNR lansează o platformă de cercetare și dialog pentru viitorul economiei românești
Banca Națională a României face un pas strategic spre transparență, cercetare aplicată și educație economică prin lansarea Economic@BNR, o platformă ce își propune să aducă în prim-plan marile teme ale economiei românești și europene.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.