O pisică urmăreşte cu interes o emisiune tv. Ceea ce se petrece pe ecran o face pe aceasta să reacţioneze cu o mimică a feţei extrem de amuzantă, ca şi cum ar fi fost şocată de ceea ce tocmai a urmărit. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
O pisicuţă se află într-un borcan de unde nu are nici o problemă în lupta cu un câine care este mult mai mare decât ea. Câinele adulmecă şi se apropie dar de fiecare dată se trezeşte cu o lăbuţă peste bot, neavând prea multe posibilităţi de ofensivă. În cele din urmă acesta renunţă spre amuzamentul stăpânilor săi. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Lupta unei pisici cu ea însăşi este dusă la cel mai înalt nivel. De la ameniţări fioroase, prin limbaj corporal, la sărituri acrobatice şi lovituri spectaculoase. Învingătorul nu a putut fi stabilit, cel mai probabil lupta s-a încheiat la egalitate.
O pisică a fost surprinsă încercând să intre într-un apartament din Bucureşti pe un geam rabatat. Din păcate pentru ea, a rămas blocată jumătate înăuntru şi jumătate afară. O singură persoană s-a îndurat să urce pe o copertină şi să ajute pisica să intre pe geamul aflat la etajul 1 al unui bloc.Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Mintea odihnită a unor indivizi nu cunoaşte limite, aşa este şi în cazul de faţă, când un tânăr îşi face pisica ,,mitralieră". Deşi este clar că pisica scoate acele sunete din iritare, imaginile postate pe youtube sunt destul de haioase.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cercetările arheologice din Cetatea Biharia au scos la lumină amprenta unei catedrale din secolul al XI-lea
Cercetarea arheologică preventivă de la Biharea este coordonată de prof. univ. dr. habil. Ioan Marian Țiplic, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

FC Bihor

Grupele U14 și U16 de la FC Bihor s-au remarcat la turneul internațional „Elite Neon Cup” desfășurat în Grecia
Parcurs bun pentru echipele de juniori U14 şi U16 ale FC Bihor la ediţia din acest an a turneului internaţional Elite Neon Cup 2025 din Grecia! La fiecare categorie de vârstă au participat câte 64 de echipe.

FC Bihor

Punctul care aduce liniștea! FC Bihor și-a asigurat menținerea în Liga 2 cu trei etape înainte de finalul play-out-ului
După reprize diametral opuse, echipa orădeană s-a întors cu un punct din deplasarea de la Focșani. FC Bihor leagă în premieră patru meciuri fără înfrângere, având două remize și două victorii.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Aunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Traficant de canabis, trimis în judecată de DIICOT Oradea. Bărbatul cerea până la 2.000 de lei pe „marfa” vândută
Un tânăr din Bihor a fost trimis în judecată sub acuzația de trafic de droguri de risc, după ce procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea au descoperit că vindea canabis cu sume de până la 2.000 de lei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Atelierul de desen „Creează-ți propriul personaj”, o introducere în character design
Participanţii vor viziona o prezentare despre bazele şi contextul realizării unui personaj şi vor învăţa cum să-şi construiască propriul personaj.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Centro₂ – Apartamente noi în inima Oradiei
Ultracentral. Inteligent. Vizionar. Într-un oraș în plină dezvoltare, un lucru rămâne constant: valoarea unei locații excelente. 1

România

SĂRBĂTORI: Sfânta și Marea Vineri (Denia Prohodului Domnului)
În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor, Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Terenul parcului de specializarea inteligentă de pe Calea Sântandrei va fi împărțit în 18 loturi. Vezi de ce
Consilierii locali orădeni au aprobat, în cadrul ședinței extraordinare din 17 aprilie, documentația cadastrală de dezmembrare a terenului alocat parcului de specializare inteligentă de pe Calea Sântandrei nr. 31.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

106 ani de administrație românească la Oradea. Vezi programul complet al evenimentelor
Luni, 21 aprilie, Oradea marchează 106 ani de la instaurarea administrației românești în oraș, iar Primăria invită cetățenii să participe la o serie de evenimente comemorative și festive, care includ ceremonii oficiale, momente artistice și o expoziție specială de avioane militare. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Concerte, târg de Paști și evenimente speciale în minivacanța sărbătorilor pascale, la Oradea
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 18 - 21 martie.

România

Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.