Şefii Casei de Asigurări de Sănătate Bihor au instituit accesul la ghişeele din instituţie pe baza numerelor de ordine. Regula intră în vigoare de luni, 12 iulie.
Spitalele bihorene riscă să intre în insolvenţă fiindcă nu şi-au primit banii de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Casa de Asigurări de Sănătate Bihor are de vineri, iar alt şef. Potrivit unui comunicat de presă emis de CAS Bihor, delegaţia preşedintelui director Maria Sferdean, începută în 17 decembrie anul trecut, s-a încheiat vineri şi aceasta urmează să revină pe postul de dinainte - director executiv Relaţii cu Furnizorii.
Furnizorii medicali din Bihor sunt poftiţi la sediul Casei de Asigurări de Sănătate, situat pe Şoseaua Borşului la km4, să semneze, dacă vor contracte cu această instituţie în baza cărora vor putea oferi, în limita unui buget, servicii medicale gratuite sau cu cotă parte de contribuţie pentru pacienţi.
Bihorenii care au probleme de sănătate vor fi trataţi până la finele anului pe credit, de la Guvern.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Echipa orădeană a avut momente bune de joc, însă a fost prea puțin pentru a lua măcar un punct în fața Corvinului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul nefericit a fost făcut pe rețelele de socializare de către reprezentanții Primăriei Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, s-a produs un incendiu la o gospodărie situată în localitatea Remeți, comuna Bulz.
România
Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, duminică, pe români să meargă la vot pentru alegerea noului şef al statului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul electoral din județul Bihor a decurs fără incidente majore până la ora 11:30, însă au fost semnalate șapte posibile nereguli, toate fiind în curs de verificare de către autorități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a votat duminică, 24 noiembrie, la alegerile prezidențiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Senatoarea PNL, Arina Moș, a votat la secția 143 din Oradea, în jurul orei 11.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare al solicitării transmise de către președintele secției de votare nr. 554 din Băile Felix, Biroul Electoral Județean a decis suplimentarea numărului de buletine de vot la respectiva secție.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume".
România
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a îndemnat alegătorii, duminică, să voteze "cei mai competenţi oameni" care se regăsesc pe buletine.