
Laura Ciobanu a înființat trupa „Amaris Agni”, ai cărei membri realizează jonglerii cu focul. „Amaris” este un cuvânt provenit din limba spaniolă, care înseamnă „copil al lunii”, în vreme ce „agni” provine din limba hindi și reprezintă „focul”. În tradiția hindusă, Agni este zeul focului și al sacrificiilor, simbolizând purificarea și transformarea.

Solicitați continuu într-un domeniu indispensabil în viețile tuturor - energia electrică, electricienii sunt oameni de care ai nevoie „la casa omului”, o echipă care are îndemânarea să pună în funcțiune un întreg „Lego” electric, deși este o meserie care este din ce în ce mai puțin practicată. Despre pasiunea de a practica această meserie am stat de vorbă cu echipa formată din Gheorghe Bonațiu, Petru Balint, Vasile Izvoranu și Nicolae Butaru, coordonați de ing. Mirel Borcovici.

Adrian Zorlențan a vrut să se facă arhitect, dar s-a răzgândit două luni înainte de terminarea liceului, ajungând în cele din urmă pilot de aeronave. Nu ar fi reușit fără ajutorul părinților, care au vândut un teren pentru a-i putea susține pasiunea, taxele pentru cursurile de pilotaj ridicându-se la câteva zeci de mii de euro. Când nu transportă pasageri, Adrian Zorlențan se întâlnește cu prietenii sau practică sporturi extreme.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Târgul Locurilor de Muncă OradeaJobExpo, ediția din primăvara acestui an, se apropie cu pași repezi!
Mapamond
În urma unei anchete a poliției din Warwickshire, opt persoane au primit pedepse cuprinse între 6 luni și 6 ani de închisoare pentru furt. Este vorba despre persoane cu naționalitate românească.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O serie de angajatori și o școală profesională și-au confirmat prezența la prima ediție din acest an a Târgului Locurilor de Muncă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile locale vor ca pasajul să fie predat circulației până la finalul lunii aprilie.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cantina din incinta fabricii Faist a fost luată la control în cursul zilei de luni.
2
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea are parte de un meci de mare dificultate în bazinul formației Rari Nantes Savona.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat o verificare amplă a închirierilor de locuințe în regim hotelier, identificând peste 22.000 de persoane care au închiriat apartamente sau camere pe platformele online Airbnb și Booking.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a câștigat cu scorul de 44-31 (23-15) partida de acasă cu CS Universitatea Craiova, contând pentru etapa a 7-a (ultima din tur) din play off-ul Diviziei A de handbal masculin.