Groază printre elevii liceului "Mihai Viteazu" din Slobozia. De două săptămâni, fantoma care circulă prin internatul şcolii este subiectul principal. Elevii veniţi din provincie, care sunt cazaţi în cămin, spun că au parte de experienţe stranii în fiecare seară.
În perioada 21 - 24 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile desfăşurate pe raza judeţului Bihor.
Un orădean este acuzat că ar fi părăsit locul unui accident cu victime, pe care chiar el l-ar fi provocat.
Şi-a dedicat viaţa studiului naşterii, dar la peste 80 de ani îşi pune problema dacă omenirea îşi poate permite longevitatea.
Echipele de baschet ale LPS Bihorul, medaliate cu argint la Olimpiada Sportului Şcolar.
powered by Surfing Waves
Cele mai mari bănci din România critică dur intenția Guvernului condus de Ilie Bolojan de a introduce o nouă taxă pe profiturile instituțiilor de credit.
Adina Ghervase a fost condamnată la 24 de ani de detenție pentru uciderea a patru muncitori și rănirea altor trei, sentința fiind definitivă.
În ultimii 35 de ani, specialiștii spun ca avem cel mai bun program de guvernare.
Evoluțiile bune avute de Lucas Ferche în sezonul trecut la echipa U17, care a ajuns în finala Cupei României, dar și la U19, nu au trecut neobservate.
Cu 5 victorii, 3 egaluri și două înfrângeri, Lotus Băile Felix s-a clasat pe locul 2 în play-out-ul din Liga 3, Seria 9, ocupând locul 6 în clasamentul general, păstrându-și astfel poziția ocupată la finalul sezonului regular.
Peste 200 de dansatori au dat viață unui tablou viu al satului românesc de odinioară
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o hotărâre dată marți, condamnarea la 2 ani și 4 luni de închisoare, cu executare, aplicată primarului comunei Remetea, Adrian Călin Ștefănică (51 de ani), judecat sub acuzația de braconaj în dosarul uciderii accidentale a unui pădurar, în timpul unei partide ilegale desfășurată lângă localitatea Meziad, în 2021.
Clubul orădean a anunțat al doilea transfer.
Studenți, profesori de la universitățile membre EU GREEN și reprezentanți ai grupului de lucru (WP) 8, „Sustenabilitate”, sunt în aceste zile la Universitatea din Oradea pentru a căuta cele mai bune soluții pentru a dezvolta campusuri durabile, prietenoase cu mediul și cu cei care lucrează în ele.
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 24 iunie.
3
În perioada 16 – 27 iunie, potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, operatorul de salubrizare RER Vest desfășoară a doua campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase din acest an pe raza municipiului.