Cardul de sănătate este deja subiect controversat în lumea medicală.
O tânără de 22 de ani din Timişoara riscă să ajungă după gratii, fiind suspectată de furt calificat. Timişoreanca a furat unui bătrân portmoneul în care se afla şi un card bancar de pe care a scos în jur 6.000 de lei. Aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează în cursul zilei de miercuri să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, cu propunere de arestare preventivă.
Doar cardurile OTL neinscripţionate vor putea fi eliberate pe loc, la ghişee. Clienţii OTL îşi vor primi cardul cu abonament personalizat abia în două-trei zile de la solicitare. În acest răstimp, abonatul OTL va circula în baza unui abonament pe suport de hârtie, ce îi va fi eliberat pe loc, la chioşc – transmit reprezentanţii OTL.
Din septembrie, OTL promite să dea primele bilete şi abonamente în sistem e-ticketing. Adică pe carduri.
Tot mai mulţi timişoreni se adresează Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pentru a-şi obţine cardul european de asigurări. Apropierea vacanţelor de vară şi planurile de concediu coincid, în ultimii ani, cu creşterea solicitărilor privind aceste acte.
powered by Surfing Waves
Vineri, 22 noiembrie, mai multe localități din județ au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor și a condițiilor meteo.
Dacă în alte zone din județ a nins, la Sânmartin a plouat abundent, iar terenul Stadionului Comunal a resimțit din plin precipitațiile căzute în ultimele zile.
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
Reprezentativa de baschet masculin a României a câștigat cu scorul de 75-62 (26-20, 17-18, 12-12, 20-12) meciul din deplasare cu Norvegia, contând pentru etapa a doua din Grupa B a FIBA Basketball World Cup PreQualifiers 2027.
Prima zăpadă mai consistentă căzută vineri în Bihor a afectat și fotbalul.
Un complet al Curții de Apel Oradea a dispus, vineri, anularea raportului de evaluare prin care managerului Spitalului Județean din Oradea, Gheorghe Carp, era declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).
13 percheziții au fost făcute, joi, 21 noiembrie, în 11 localităţi din Bihor, de DIICOT Oradea împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în cadrul unei anchete care îl vizează pe un bihorean de 50 de ani, acuzat că a coordonat un grup de criminalitate organizată, specializat în traficul de migranţi.
România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru la Budapesta, unde a avut discuţii tete-a-tete cu omologul său Viktor Orban.
Contactat de Jurnal bihorean&bihon.ro, prefectul Marcel Dragoș, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ne-a precizat că, începând cu ora 6, urmarea aspectelor semnalate în mai multe zone ale județului, a avut două discuții cu reprezentanții de la Drumuri Naționale.
2
Lucrările de reabilitare a clădirii în care se va muta Consiliul Județean Bihor are nevoie, în 2024, de bani mai mulți decât s-a stabilit inițial.
2
Continuă acțiunile polițiștilor pe drumurile din județ.
1