Nu se întâmpă în fiecare zi ca, de pe patul de spital, între două injecţii cu insulină, să ai şansa de a urmări câteva scene de teatru sau, mai mult, de a juca într-unul. Cu actori adevăraţi (şi talentaţi), cu decoruri şi costume care te duc într-o altă lume. Joi, bolnavii de la clinica de boli de nutriţie a Spitalului Judeţean Timişoara, au fost la Paris.
Orădenii sunt invitaţi să susţină proiectul „Cantină şi duşuri sociale” al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea (ACEO). Organizaţia a aplicat pentru un proiect la Raiffeisen Comunităţi. Chiar dacă acesta a îndeplinit toate criteriile solicitate de organizator, pentru a deveni eligibil proiectul are nevoie de voturile orădenilor. Proiectul Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea concurează cu alte 205 de proiecte din ţară.
Orădenii sunt invitaţi să susţină proiectul „Cantină şi duşuri sociale” al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea (ACEO).
Săracii şi defavorizaţii din comunitatea orădeană au un motiv de bucurie şi de speranţă. Şi asta pentru că Asociaţia Caritas Eparhial Oradea (ACEO) intenţionează să deschidă în lunile ce urmează o cantină socială pentru cei pentru care hrana zilnică a devenit o problemă, iar pentru cei care nu unde să se spele o sală de duşuri. De aceste servicii vor beneficia persoanele nevoiaşe din urbea de pe Criş.
powered by Surfing Waves
România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor noi mesaje false transmise în numele său.
România
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat cu cât vor crește pensiile în următoarele luni și cum se face calculul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În spiritul generozității și al bucuriei sărbătorilor, Școala Gimnazială Nr. 1 Ceica, în colaborare cu Fundația Hospice Emanuel Oradea, vă invită să participați la un eveniment special, "Magia Crăciunului la Poarta Sufletelor Noastre", care va avea loc pe data de 12 decembrie 2024, între orele 10:00 și 19:00, în incinta școlii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 22 noiembrie, mai multe localități din județ au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor și a condițiilor meteo.
BIHON Sport local
Dacă în alte zone din județ a nins, la Sânmartin a plouat abundent, iar terenul Stadionului Comunal a resimțit din plin precipitațiile căzute în ultimele zile.
România
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentativa de baschet masculin a României a câștigat cu scorul de 75-62 (26-20, 17-18, 12-12, 20-12) meciul din deplasare cu Norvegia, contând pentru etapa a doua din Grupa B a FIBA Basketball World Cup PreQualifiers 2027.
BIHON Sport local
Federația Română de Polo va organiza, sub egida FINA, ediția 2025 a Cupei Mondiale. Evenimentul va avea loc la Complexul Nautic din Otopeni, în perioada 7-12 ianuarie 2025.
BIHON Sport local
Prima zăpadă mai consistentă căzută vineri în Bihor a afectat și fotbalul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un complet al Curții de Apel Oradea a dispus, vineri, anularea raportului de evaluare prin care managerului Spitalului Județean din Oradea, Gheorghe Carp, era declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
13 percheziții au fost făcute, joi, 21 noiembrie, în 11 localităţi din Bihor, de DIICOT Oradea împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în cadrul unei anchete care îl vizează pe un bihorean de 50 de ani, acuzat că a coordonat un grup de criminalitate organizată, specializat în traficul de migranţi.