Institutul Cantacuzino va produce din nou vaccinuri din 15 aprilie, lucrările de modernizare urmând să fie finalizate în aproximativ o lună, după ce, miercuri, guvernul a alocat un milion de lei pentru ca institutul să-şi modernizeze linia tehnologică, spune directorul Radu Iordăchel.
Guvernul a alocat, miercuri, un milion de lei pentru Institutul "Cantacuzino" din Capitală, suma urmând să fie utilizată la achiziţionarea de echipamente şi utilaje pentru modernizarea şi dotarea liniilor de fabricaţie a vaccinurilor contra gripei şi tuberculozei, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Conducerea Institutului "Cantacuzino" trebuie să prezinte până luni un plan de măsuri colective care să fie agreat de Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) şi care să aibă ca finalitate obţinerea autorizaţiei de fabricaţie a vaccinurilor.
Vaccinurile produse până în prezent de Institutul „Cantacuzino” din Capitală sunt corespunzătoare normelor naţionale şi internaţionale de calitate, iar instituţia se află în această perioadă în faza de reautorizare a ariei de producţie, precizează Ministerul Sănătăţii.