Asociația Rotaract Club Oradea, împreună cu partenerii săi, Crucea Roșie Oradea și Livella Oradea, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Oradea (DASO), a derulat, în perioada 3-10 martie, campania „Alături de ele”. Această inițiativă a fost dedicată sprijinirii femeilor aflate în situații dificile, beneficiare ale Adăpostului de Noapte, un serviciu social aflat în structura DASO.
Procurorii Parchetului General şi ofiţeri din cadrul Poliţiei - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate efectuează, sâmbătă dimineaţa, trei percheziţii domiciliare în oraşul Braşov, vizat fiind Bogdan Peşchir, cel care a finanţat campania lui Călin Georgescu pe TikTok cu un milion de euro, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Show inedit în Piața Unirii: Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” a susținut un spectacol Drill Team
Sute de orădeni au rămas impresionați după demonstrația cu arme făcută de Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Mii de orădeni, prezenți la defilarea din centrul orașului. Sunt prezenți președintele Ilie Bolojan și Crin Antonescu
Oficialitățile au intrat la slujba religioasă Te Deum ținută în cadrul Bisericii cu Lună la ora 12:00.

Mapamond

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Vaticanului printr-o declarație video.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Aunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Amendat pentru că a sunat la 112, un bărbat a scăpat de sancțiune după ce a doua zi tatăl său a ajuns la spital
Un bărbat din Bihor a obținut în instanță anularea unei amenzi pentru presupusa apelare nejustificată a numărului de urgență 112, după ce a demonstrat că tatăl său, pentru care solicitase intervenția autorităților, chiar avea nevoie de îngrijiri medicale.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Daune morale în valoare de 4.000 de euro, după o bătaie la un meci de fotbal între prieteni
Ceea ce trebuia să fie o seară plăcută, la un meci de fotbal între prieteni, pe un teren de sport din Oradea, s-a transformat în momente marcate de violență, în urma cărora un bărbat a ajuns în ambulanță, iar altul a devenit subiect al unui dosar penal.

România

Guvernul schimbă regulile. Urșii care ajung în localități pot fi împușcați sau eutanasiați imediat
Autoritățile pregătesc măsuri mai dure pentru a combate atacurile urșilor în zonele locuite.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Mai multe străzi din Salonta vor avea canalizare. Valoarea proiectului: 3,5 milioane euro
Primăria speră să poată demara și implementarea proiectului de investiții privind mobilitatea urbană, în valoare de peste 73 de milioane de lei. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Jandarmii bihoreni au adus lumina Paștelui în Roit cu 150 de pachete pentru familii nevoiașe
În preajma sărbătorilor pascale, Asociația Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, în colaborare cu Asociația Casa Helvetia și cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, a organizat o acțiune caritabilă în localitatea Roit.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Paznicul condamnat la închisoare după ce a furat 28.000 de lei și a jucat la păcănele a fost dat în urmărire
Flaviu Claudiu Noja, bărbatul de 33 de ani, din localitatea bihoreană Burzuc, condamnat la 9 luni de închisoare cu executare după ce a furat 28.000 de lei dintr-un birou al unei firme din Oradea unde lucra ca paznic, a fost dat în urmărire națională. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Președintele Ilie Bolojan a sărbătorit Paștele în Bihor
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a transmis un mesaj de Paște tuturor românilor, din Bihor, unde a participat la Slujba Învierii alături de credincioși. 5

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Drumul spre podiumul Olimpiadei Naționale de Matematică pentru doi elevi gojdiști. „Este o confirmare a efortului constant”
Elevii din județul Bihor s-au întors acasă cu rezultate remarcabile de la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2025, destinată claselor IX–XII. Competiția s-a desfășurat între 1 și 6 aprilie, la Botoșani.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.