Proprietarul unei case de pe strada Roman Ciorogariu pare să fi găsit soluţia pentru a-şi ţine curat spaţiul verde din faţa locuinţei – tabla cu îndemnul la civism de care a legat mai multe pungi, în speranţa că vor fi utilizate de proprietarii de câini.
În perioada 1 – 16 ianuarie, poliţiştii locali au aplicat patru amenzi în valoare de 300 lei persoanelor care nu au respectat prevederile H.C.L.70/2014 iar 8 persoane au fost sancţionate cu avertismente scrise.
Luna trecută, poliţiştii locali au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.900 lei, persoanelor care nu au respectat prevederile HCL 70/2014 privind deţinerea de animale de companie în Oradea, şi şapte avertismente scrise.
Injecţia letală este folosită pentru câte zece patrupede pe zi, în adăpostul municipal din Oradea pentru câinii comunitari.
Susţinând că este „un primar pentru oameni, nu pentru câini”, Ilie Bolojan admite cu francheţe că eutanasierile de la Adăpostul Grivei se fac sub oblăduirea sa, prevalându-se de lege.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Preotul Ciprian Mega a îndemnat credincioșii să voteze cu Călin Georgescu printr-un filmuleț de pe Youtube, deși regulile Bisericii Ortodoxe Române interzic implicarea preoților în campaniile electorale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii din Tinca au trimis după gratii, pentru 24 de ore, doi bărbați care sunt acuzați de comiterea mai multor furturi în comuna bihoreană.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de miercuri, 27 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 26 noiembrie, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, cetăţean român, la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România.
România
Intrarea în turul doi la alegerile prezidențiale l-au făcut pe Călin Georgescu să își schimbe brusc discursul.
2
BIHON Sport local
Etapa a 15-a, ultima din tur, amânată din cauza ninsorii căzute vineri noaptea se va desfășura pe parcursul acestei săptămâni.
România
Începând cu data de 1 decembrie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Raluca Nagy a fost finalista din partea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2022.
România
Registrul Auto Român a anunțat că toate stațiile ITP din țară funcționează normal, după ce sistemul informatic a fost defect timp de mai multe zile. Joi, 21 noiembrie, o avarie majoră a blocat activitatea RAR și a stațiilor ITP din țară.